banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8642 - 17 apr 11:45

Legendele Brașovului

Autor: Liviu CIOINEAG

Publicat la 21 noiembrie 2008

Eugen Moga (foto), graficianul, cascadorul și poetul din Scheii Brașovului, a lansat ieri, la Anticariatul „Aldus”, cea mai mică dintre operele sale

Eugen Moga (foto), graficianul, cascadorul și poetul din Scheii Brașovului, a lansat ieri, la Anticariatul „Aldus”, cea mai mică dintre operele sale. Și când spunem acest lucru ne referim strict la dimensiuni. Cea-a de treia carte lansată în acest an se numește „Brașov, oraș de legendă (Plimbare sentimentală)” și are numai 7 centimetri în lungime. Deși cartea este una liliput, caracterele se pot citi cu ochiul liber. „Este prima carte scrisă de un autor brașovean pe care editura Aldus o scoate în acest format. Ei mi-au propus să folosim acest format, pentru că este o carte foarte «condensată». Ea cuprinde principalele obiective istorice din Brașov, însoțite de 39 de desene. Pentru a da o culoare sentimentală unor locuri devenite simbol pentru oamenii locului, am ales câteva dintre cele mai importante legende. Aceste legende - unele demult uitate - au fost readuse la viață pentru a umple de farmec aceste locuri dragi brașovenilor”, ne-a declarat Eugen Moga. Câteva zeci de istorisiri V-ați întrebat vreodată de ce se numește locul „Pietre lui Solomon” așa? Din micuța carte aflăm că regele Solomon, urmărit de cumani, a ajuns în Scheii Brașovului. Și-a ascuns comoara la rădăcina unui copac, și neavând altă cale de scăpare, a sărit peste prăpastia dintre cele două stânci de „La Chietre” – cum spun localnicii. Urmăritorii nu au avut elanul regelui și au căzut în prăpastie. „De atunci, junii merg în fiecare an la Pietrele lui Solomon. Nu se știe dacă locuitorii au descoperit comoara regelui, dar cert e că toate femeile din Schei purtau salbe de aur la gât”, ne spune Eugen Moga. O altă legendă, legată tot de Pietrele lui Solomon, amintește de solomonari – vrăjitori locali care stăpâneau ploaia și grindina și încălecau balauri. Ei își aveau sălașul „Între Chietre”. „Nu se știe dacă într-adevăr au existat acești vrăjitori, însă întotdeauna ploaia și grindina vin dinspre Pietrele lui Solomon”, ne spune Moga. Acestea sunt doar două dintre legendele locale. Cititorii mai pot afla secretul băncii de piatră de pe Aleea de sub Tâmpa, despre răzbunarea piticului, tânărul ucenic de pe acoperișul Bisericii Negre, moara cu stafii, lacul vrăjitoarelor, piatra de pe Dealul Melcilor sau catacombele Cetății. Cartea are 180 de pagini și se găsește la anticariatul Aldus, de lângă Biserica Neagră.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie