Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 13:24

Lipsa autostrăzii a alungat germanii de la Volkswagen de la Braşov

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 21 octombrie 2019

Lipsa autostrăzii a alungat germanii de la Volkswagen de la Braşov

Foto: Volkswagen, Autostadt

Autorităţile române încearcă să atragă spre ţara noastră concernul Volswagen pentru a produce aici viitoarele modele VW Passat şi Skoda Superb. În pole-position pentru amplasarea unei astfel de uzine se află oraşele din vestul ţării, fostul primar al Aradului, Gheorghe Falcă, anunţând că oraşul pe care l-a condus se află pe o listă scurtă a viitoarelor zone de investit de către constructorul german. Germanii ar putea deschide în România o fabrică pe care intenţionau să o dezvolte în Turcia, proiect la care au renunţat după ce turcii au început un război în zona kurdă a Siriei.
Volkswagen a mai fost curtat şi în trecut de autorităţile române, Braşovul fiind ţinta germanilor în urmă cu circa zece ani, când au trimis sub Tâmpa o mulţime de delegaţii pentru a analiza oportunitatea dezvoltării unei astfel de uzine. Din păcate, în cele din urmă, germanii au renunţat, deşi în zonă erau deja prezenţi mulţi dintre furnizorii de componente pentru modele VW. Motivul a fost lipsa infrastructurii - autostrăzile fiind solicitate în mod expres de către constructorul german de automobile. După plecarea germanilor de la Braşov, s-a luat decizia de a se deschide o fabrică în Ungaria.
După câţiva ani, a venit rândul celor la Audi să prospecteze piaţa. Au trimis chiar un vicepreşedinte al concernului, acesta fiind uimit de faptul că tot mai mulţi furnizori de componente se află în zona Braşovului, ceea ce ar fi înclinat balanţa pentru deschiderea unei fabrici în zonă. Lipsa infrastructurii şi problemele legate de identificarea tot mai grea a resurselor umane necesare a făcut imposibilă deschiderea unei fabrici aici.
Și indienii de la Tata Motors au încercat să deschidă o fabrică de Land Rover la Braşov, dar s-au lovit de aceeaşi lipsă de infrastructură şi forţă de muncă. Aceştia au decis până la urmă să investească în Slovenia. În ultimii zece ani, la Guvernare s-au perindat toate partidele politice, dar niciunul nu a reuşit să dea o temă de proiectare pentru autostrăzile care ar fi legat Braşovul de graniţe. Unii susţin că „toţi politicienii au ceva cu Braşovul”, dar, de fapt, credem noi, de vină este incapacitatea mentală a celor care au urcat în funcţii politice de a dezvolta ceva coerent în România, motiv pentru care diaspora românească tinde să îşi îngroaşe rândurile.
Pentru a-i atrage pe cei de la Volkswagen, Turcia le-a promis un ajutor de stat cu 40% mai mare decât poate oferi o ţară membră a Uniunii Europene şi promisiunea fermă că toate maşinile guvernamentale vor fi achiziţionate de la Grupul Volkswagen, în condiţiile în care parcul numără peste 170.000 de maşini, potrivit datelor din industria auto. O ţară membră UE nu poate cumpăra direct de la un singur furnizor, ci trebuie să organizeze o licitaţie. Spre exemplu în România, Volkswagen, nu Dacia, a câştigat licitaţia pentru maşinile de poliţie.
Odată cu anunţul celor de la Volkswagen de a pune pe hold investiţia din Turcia, atât România cât şi Bulgaria şi Serbia au revenit în cursă. Spre exemplu, Bulgaria le-a pus pe masă celor de la VW un ajutor de stat de 260 milioane de euro, în creştere de la 135 milioane de euro.
Grupul Volkswagen a amânat anunţul cu privire la decizia finală de a construi o uzină auto în Turcia, potrivit unui purtător e cuvânt al companiei, citat de Automotive News Europe, în contextul operaţiunilor militare conduse de Turcia.
În Turcia, VW ar fi ales oraşul Manisa, la 40 km nord de Izmir, iar producţia ar fi trebuit să demareze în 2022. Uzina ar crea circa 5.000 de noi locuri de muncă, atât direct, cât şi în cadrul furnizorilor de componente. Pe listă România era alături de Turcia, Serbia, Bulgaria şi Africa de Nord. Serbia a fost printre primele ţări eliminate din calcule.

+1 -3

Comentarii

rammstein

2019-10-21 07:47:23


germanii au plecat de pe timpul lui ceasca!!!...cat despre volkswagen numai de bine ....le-au luat taranii dupa revulutie!...e plina tara de ele...

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie