Lovitura de stat de drept

După cum arată lucrurile acum, puse cap la cap, evenimentele acestui debut de an nu lasă loc nici unui dubiu: a fost, limpede, o tentativă de lovitură de stat a instituţiilor de forţă din componenţa „SISTEMULUI”, la adresa instituţiilor democratice - Parlamentul proaspăt ales  şi Guvernul format de câştigătorii alegerilor. O lovitură de stat eşuată, care - prin laşitatea şi inconsecvenţa forurilor de decizie riscă să rămână nesancţionată, creând un precedent extrem  de periculos, care deschide calea unor viitoare strategii profund nedemocratice, tolerate şi încurajate de forţe interesate.
Să recapitulăm: alegerile din 11 decembrie au dat câştig de cauză unei coaliţii al cărei program făcea clară intenţia de a se pune stavilă activităţilor nedemocratice  ale SISTEMULUI brevetat de Băsescu  şi adoptat de Iohannis, pentru perpetuarea poziţiei dominante a „alianţei” oculte a instituţiilor de forţă (celebrul „binom” SRI - DNA, alături de aripa conservatoare a ÎCCJ şi un CSM aservit intereselor acestora). Strategia pusă la punct de către „statul de drept” al lui Iohannis - marele perdant al alegerilor, rămas şi fără „partidul meu”, şi fără „guvernul meu”, s-a bazat pe informaţiile obţinute din interiorul Coaliţiei, referitoare la măsurile prioritare ale noului Guvern, între care figura pe prima poziţie ordonanţa salvatoare ce ar fi pus unii lideri  la adăpost de braţul lung al legii. Coordonarea acţiunilor a fost exemplară: în timp ce denunţul „cetăţenilor indignaţi” era deja redactat de procurorii Codruţei Kovesi în parametrii unui veritabil rechizitoriu, iar preşedintele făcea o incursiune  în forţă peste proaspătul Executiv timorat de lipsa de experienţă, era atent pregătit prin metode cibernetice  protestul din Piaţa Victoriei - absolut fără un obiectiv concret la ora respectivă. Denunţul era înregistrat la DNA cu vreo două ore înainte ca Iordache să introducă pe lista documentelor şedinţei de guvern celebra sa Ordonanţă. Protestele din Piaţă s-au declanşat practic instantaneu, înainte de a se şti  despre ce era vorba, concret, în ordonanţă. Ce a urmat, dovedeşte odată în plus  premeditarea acţiunilor: Iohannis se duce la CSM unde se „sfătuieşte” cum să se procedeze pentru sesizarea Curţii Constituţionale - împreună sau separat? Servil, Consiliul acceptă această acţiune de forţă şi se conformează. Într-un interviu comandat, Codruţa Kovesi plasează „printre altele” informaţia referitoare la declanşarea anchetei asupra Ordonanţei, obligată fiind, chipurile, de reclamaţia „grupării macovei”. Presiunea străzii se amplifică, stimulată de prezenţa neconstituţională a preşedintelui printre manifestanţi, acesta atacând ulterior Parlamentul printr-un discurs agresiv alimentat de avertismentul „Jos mâinile de pe DNA!” - ceea ce făcea şi mai evident planul acţiunii în derulare. Intră în joc ambasadorii de serviciu care condamnă vehement intenţiile de sugrumare  a anticorupţiei, iar Kovesi şi credinciosul său scutier Lazăr se întrec în interviuri pe la posturile străine,  în care denunţă odioasele manevre de despuiere a anticorupţiei de principalele sale instrumente: abuzul în funcţie şi denunţul! Incendiul din stradă se intensifică sub rafalele favorabile dinspre societatea civilă înregimentată şi a opoziţiei debile care îşi găseşte un rost în contestare. Totul pare să meargă uns în direcţia demisiei Guvernului - prin anchetarea şi acuzarea miniştrilor săi care fac coadă la DNA şi prin dezbinarea liderilor Coaliţiei. Iohannis se vede pe ...elefanţi mari şi, pe la reuniunile internaţionale  la care participă cu râvnă dă de ştire că „oamenii săi” se află în stradă pentru a salva democraţia. Mai este doar un pas - răspunsul Curţii Constituţionale faţă de îndreptăţirea Guvernului de a da ordonanţe cu dedicaţie şi la conflictul dintre instituţii. Dar acolo se află neînfricata Livia Stanciu, sprijinul de nădejde al preşedintelui în situaţiile delicate.
Balanţa confruntării începe însă să se încline în defavoarea „statului de drept” odată cu sentinţa Curţii de Apel în chestiunea celei de-a şasea case prezidenţiale. Este o adevărată lovitură în plex care, practic, amuţeşte discursul anti-penal al lui Iohannis. După care cade ca o bombă decizia Curţii care acuză fără nici un dubiu (opinia separată a Liviei Stanciu poate să nu fie luată în consideraţie datorită comportamentului său) „derapajele” DNA şi încălcarea gravă a Constituţiei prin depăşirea competenţelor! Ne aflăm în mijlocul celei mai grave crize pe care o cunoaşte societatea românească în ultimul sfert de secol. Este primul caz de încălcare brutală a prevederilor legii fundamentale de către instituţii şi persoane ale căror roluri erau tocmai de a asigura inviolabilitatea acesteia. Dacă Iohannis nu poate fi sancţionat - el beneficiind de imunitatea funcţiei - nu în aceeaşi situaţie se află Parchetul General, DNA şi CSM. Într-o logică cel puţin a bunului simţ, Kovesi şi Lazăr ar fi trebuit să-şi dea demisia imediat ce Curtea s-a pronunţat, iar membrii CSM să renunţe la mandate. N-au făcut-o, nici unii, nici alţii. Rezolvarea crizei stă acum la mâna ministrului Justiţiei, despre care nu e prea limpede dacă are forţa necesară să înfrunte riscurile unui astfel de gest. Este suspansul crucial al acestor zile, de care poate să depindă în mod esenţial cursul democraţiei în România.
P.S. Rolul Liviei Stanciu în această chestiune pare să fie mai complex. Faptul că cu puţin timp (vreo două ore) înainte de anunţul deciziei Curţii Constituţionale, DNA a apucat să dea un lung comunicat în care încerca sa argumenteze şi să justifice ancheta sa pe Ordonanţa 13, induce suspiciunea rezonabilă că o „cârtiţă” din interiorul Curţii a avertizat-o pe Kovesi - lucru care ridică semne de întrebare cel puţin asupra „protecţiei informative” de care beneficiază instituţia.