Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 05:22

Lucrările cadastrale la Dumbrăviţa, plătite în avans unei firme care a intrat în insolvenţă

Autor: Iulian CUIBAR

Publicat la 06 aprilie 2017

Soluţia pentru localnicii lăsaţi fără titluri de proprietate a venit de la prefectul Marian Rasaliu

Lucrările cadastrale la Dumbrăviţa, plătite în avans unei firme care a intrat în insolvenţă

Prefectul judeţului Braşov, Marian Rasaliu (foto dreapta), s-a întâlnit marţi, 4 aprilie, cu reprezentanţii Primăriei Dumbrăviţa după ce a primit la sediul instituţiei mai multe reclamaţii şi au venit în audienţă ţânţărenii (cum li se mai spune locuitorilor acestei comune), nemulţumiţi de faptul că este blocat procesul de punere în posesie şi de eliberare a titlurilor de proprietate. Problema în această localitate este nu s-a efectuat cadastrarea terenurilor, motiv pentru care nu se pot elibera titlurile de proprietate.
În timpul discuţiilor de la Dumbrăviţa, prefectul a solicitat conducerii Primăriei să înceapă procedurile legale privind efectuarea de măsurători cadastrale în comună, pentru a rezolva o situaţie ce trenează de ani buni.
De cealaltă parte, primarul Comunei, Popa Zachiu, a precizat că firma cu care fusese semnat contractul pentru realizarea măsurătorilor cadastrale, SC Geodis SRL, a intrat în insolvenţă, motiv pentru care a întrerupt lucrările. Totodată, acesta a afirmat că a luat legătură cu lichidatorul judiciar desemnat de instanţă pentru continuarea lucrărilor, însă nu s-a rezolvat nimic.
Potrivit news.bv, problema mare este că Primăria Comunei Dumbrăviţa a cheltuit peste 50% din suma contractată, bani pe care nu îi poate recupera. Ba mai mult, conform prevederilor legale, plata nu trebuia făcută decât după finalizarea lucrărilor de cadastru. Totodată, nicio firmă nu vrea să ia în calcul măsurătorile făcute până la această oră, astfel că toată operaţiunea trebuie luată de la zero.

Cadastrarea va fi reluată de la zero
În acest context, conducerii Primăriei i s-a recomandat să continue litigiul în instanţă, iar în măsura în care există bani la bugetul local, lucrările cadastrale să fie scoase la licitaţie şi să se încheie un nou contract, cu o altă firmă. De asemenea, auditorii Curţii de Conturi, la auditul pe care îl vor face, vor stabili ce măsuri trebuie luate pentru recuperarea prejudiciului.
 „Am solicitat ca să se iasă de urgenţă din această stare şi să se soluţioneze prioritar şi cât mai rapid cazurile individuale, aflate în instanţă. Le-am recomandat ca să pornească procesul de recadastrare cu mult curaj, iar de luni, 10 aprilie, să se demareze procedura de achiziţie de servicii de specialitate, conform prevederilor legale în vigoare. Mai mult, acolo este liber un post de jurist care nu este ocupat de mult timp, iar un astfel de specialist are un rol important în litigiile aflate în instanţă”, a declarat pentru newsbv.ro prefectul Marian Rasaliu.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a menţionat că  „am venit aici să rezolvăm aceste probleme de fond funciar. Sunt multe petiţii, care vin din comuna Dumbrăviţa şi oamenii au dreptate. Din cauză că nu sunt finalizate măsurătorile, nu putem emite titlurile de proprietate. Ei nu au nicio vină în toată această poveste. Soluţia există, trebuie cadastrată toată localitatea. Solicit administraţiei locale să demareze procedurile legale privind măsurătorile şi cadastrarea. În noi aveţi un suport! Aveţi toată susţinerea noastră, urmaţi paşii legali! Nu mai tergiversaţi lucrurile!”.

+4 -0

Comentarii

Uegen

2017-04-27 13:12:59


O fi Geodis in insolventa, dar persoanele care au fost in conducerea ei http://ro.kompass.com/c/geodis-ro-srl/ro029474/ , respectiv Sălăgean Dumitru, AdrianTănăsescu, Victor Potîrniche, Marius Borlea, Dan Coman se regasesc in noua S.C. T.P.I. POSITIONING SOLUTIONS S.R.L. http://www.tpi.com.ro/cine-suntem . De ce nu ii intreaba nimeni CINE SUNT CU ADEVARAT?

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie