Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 13:22

Lupul, paznic la... urs

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 07 iulie 2016

Un fost şi un actual pădurar au fost prinşi de poliţiştii braşoveni cu ursul în portbagaj.

Lupul, paznic la... urs
Un fost şi un actual pădurar de la Regia Pădurilor Kronstadt au fost prinşi de poliţiştii braşoveni cu ursul în portbagaj. Marţi seara, în jurul orei 22:30, poliţiştii Biroului Rutier şi cei ai Serviciului de Ordine Publică au oprit în trafic, la intrarea dinspre Predeal spre Braşov, un autoturism de teren în care se aflau două persoane. Poliţiştii aveau unele informaţii potrivit cărora cei doi bărbaţi, unul în vârstă de 27 de ani şi celălat de 29 de ani, ar fi fost la vânătoare ilegală de urşi. 
 
Moş Martin de sub pătură
Bănuielile s-au confirmat în momentul în care, la solicitarea poliţiştilor, cei doi bărbaţi au deschis portbagajul maşinii. Înăuntru se afla cadavrul unui urs, despre care unul din cei doi ocupanţi ai locurilor din autovehicul nu a scos niciun cuvânt, iar celălalt a încercat să-i facă pe poliţişti să creadă că nu este adevărat ceea ce văd. Faptele erau însă evidente: cadavrul ursului era acoperit cu o pătură, iar lângă acesta se odihneau două puşti de vânătoare cu lunetă, pentru care cei doi deţineau documentele legale necesare. Nu la fel stăteau lucrurile în ce priveşte ursul, pentru care pădurarii braconieri nu au putut prezenta vreun document legal care să ateste că putea fi vânat. „Aseară (marţi seara - n.r.), la ora 22:30, la intrarea în municipiul Braşov dinspre Predeal a fost oprit pentru control un autoturism de teren în care se aflau doi bărbaţi, în vârstă de 27 şi 29 de ani. Poliţiştii au identificat în autoturism cadavrul unui urs, precum şi două arme de vânătoare cu lunetă. În urma verificărilor efectuate de colegii mei s-a stabilit că persoanele menţionate deţineau în mod legal armele de vânătoare, dar nu au putut prezenta documente justificative cu privire la ursul împuşcat”, a declarat comisar şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al IPJ Braşov.
Unul din cei doi vânători ilegali era pădurar la Regia Pădurilor Kronstadt, iar celălalt a lucrat la aceeaşi companie până în luna aprilie a acestui an. Ursul a fost vânat chiar în zona de care era responsabil angajatul regiei, iar directorul Dan Olteanu s-a arătat foarte surprins de faptul că unul din cei mai buni pădurari de la Kronstadt s-a pretat la o asemenea acţiune. „Este pădurar la noi de doi ani, chiar a fost un pădurar dintre cei mai buni. Nu ştiu cine este complice şi nu ştiu de unde, dar cel care l-a însoţit ieri a fost pădurarul nostru până în aprilie. Nu ştiu să vă spun mai multe pentru că nici noi nu am fost informaţi. Dacă se va dovedi că este vinovat, vom lua măsurile legale care se impun. Zona pe care au fost prinşi cei doi intra în atribuţiile de serviciu ale pădurarului şi ale altor doi colegi ai săi”, a precizat Dan Olteanu, director Regia Pădurilor Kronstadt.
 
Ar fi ieşit mai ieftin legal
Cei doi au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, vor trebui să plătească statului, pe lângă pedeapsa pe care o vor primi, suma de 40.000 de euro, cât este prevăzut în cazul vânării ilegale a unui urs. Mult mai ieftin ar fi ieşit dacă ar fi vânat legal animalul, condiţii în care ar fi plătit între 3.000 şi 9.000 de euro, în funcţie de punctajul pe care îl avea ursul. Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj şi transportul vânatului dobândit, conform Legii 407/2006. 
 
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie