Moţăiala leului lui Isărescu

Mugur Isărescu a făcut o observaţie interesantă: de mai bine de şase luni leul nostru stă “tolănit” între 4,40 şi 4,44. Nu l-a impresionat nici campania electorală şi nici rezultatul votului.

Să însemne asta că în România lucrurile intră în acea normalitate în care evoluţiile politice nu mai influenţează cursul economiei? Nicidecum. Economia românească este încă dependentă de politic. Interesele guvernamentale se răsfrâng direct asupra reglementărilor fiscale. Avem cel mai volatil cod fiscal, care se schimbă mai des şi mai repede decât au răgaz să sesizeze cei care lucrează în acest sector. 

Lipsa de preductibilitate a devenit cauza majoră a ritmului în care creşte economia. Cel mai bun exemplu îl reprezintă bugetul din acest an. Legea spune că cel târziu în octombrie acesta trebuie să fie definitivat. Ca să aibă timp firmele şi instituţiile de profil să şi le alcătuiască pe ale lor. Să ştie pe ce pot conta. E sfârşitul lui noiembrie şi nici gând ca de la Finanţe să emane ceva. Nici n-ar avea cum. Bugetul a fost ultima preocupare a unui guvern care s-a concentrat pe alegeri şi pe câştigarea lor prin mijloace aflate la limita legii. Nu spune nimeni că ceea ce numim “pomeni electorale” sunt ilegale, iar unele dintre ele au fost chiar mult întârziate. Dar această concentrare a lor pe un interval de timp scurt crează reale dificultăţi bugetului. Cu atât mai mult cu cât măsurile au fost luate ignorând impactul lor în următorul an, în ideea că problema va trebui rezolvată de viitorul guvern. Cei care au mizat pe ideea asta n-au luat în considerare eşecul prezidenţial al premierului şi faptul că acum tot el este cel care va trebui să dreagă ce s-a stricat.

Cum? Foarte simplu – toate guvernele de până acum care s-au confruntat cu asemenea situaţii – mai ales că la noi toate rundele electorale majore au avut loc la final de an – au apăsat pe pedala creşterii taxelor. Reducerea CAS cu 5% a fost o măsură pur electorală, pe care iniţiatorii n-au luat-o în consideraţie ca putând să fie valabilă şi în anul următor. Se dovedeşte deja că e nesustenabilă. Discuţii şi calcule făcute la Ministerul de Finanţe vizează şi alte măsuri, între care renunţarea la cota unică de impozitare. Degeaba zice Johannis că nu va fi de acord, nu are mijloacele necesare de a împiedica o asemenea decizie. Specialiştii din minister se gândesc de zor la ce noi taxe ar putea să pună pentru a mai scoate un ban. Asta, în timp ce gradul de colectare a impozitelor continuă să fie unul dintre cele mai reduse din Europa. Evaziunea fiscală este o prezenţă permanentă în situaţiile de criză fără soluţii inteligente. Este, până la urmă, o condiţie de supravieţuire a unei mari părţi din economie, care nu mai suportă nivelul ridicat de taxare pe fondul scăderii consumului. Creşterile de impozite pe benzină şi pe tutun au atins deja limita suportabilului şi s-a văzut foarte bine ce s-a întâmplat cu acciza suplimentară care a redus consumul intern, micşorând încasările (la benzină) şi diversificarea halucinantă a metodelor prin care ţigările ieftine din Est sunt introduse ilicit în ţară, afectându-i grav şi pe producătorii care plătesc toate taxele.

În aceste condiţii, pe care venirea noului an le va acutiza, este greu de presupus că leul lui Isărescu nu se va trezi din moţăiala sa şi nu va începe să ragă ca-n filmele de la MGM…