Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8169 - 24 apr 15:52

Noul pian al Filarmonicii Braşov şi-a început „cariera” cu Horia Mihail

Autor: Adina CHIRVASĂ

Publicat la 09 decembrie 2016

Un Steinway nou, de 720.000 de lei, „poate cel mai bun pian din România, la acest moment”, după cum l-a descris renumitul artist

Noul pian al Filarmonicii Braşov şi-a început „cariera” cu Horia Mihail

Noul pian Steinway al Filarmonicii Braşov şi-a „făcut debutul” în lumea braşoveană aseară, într-un concert simfonic extraordinar, în care solist a fost braşoveanul Horia Mihail, iar dirijor, Radu Popa. Frumosul instrument are câteva săptămâni de viaţă şi a ajuns la Braşov, de la Hamburg, în urmă cu aproximativ o lună. Cel care l-a ales a fost pianistul Horia Mihail, care spune că acum Braşovul se poate mândri cu „poate cel mai bun pian din România”. „E un moment în care Braşovul intră în normalitate şi din acest punct de vedere şi nu pot decât să felicit pe cei implicaţi în acest proces de achiziţionare a unui astfel de instrument. Am avut de ales între şapte instrumente, fiecare cu caracteristicile sale, deşi identice din punct de vedere tehnic. Lemnul este un material viu şi fiecare instrument sună altfel. Totuşi, un instrument trebuie să se acomodeze cu spaţiul unde urmează a fi folosit. Pianul acesta, ca oricare altul, de altfel, va da maximum peste vreo trei-patru luni. Asta nu înseamnă că în acest moment nu este folosibil. Dimpotrivă, este poate cel mai bun pian din România, la acest moment. Pentru mine, este un moment foarte important. Sunt bucuros că s-a întâmplat în oraşul în care m-am născut, unde locuiesc şi unde cânt de fiecare dată când am ocazia cu foarte multă plăcere”, a declarat, ieri, pianistul braşovean, la repetiţia generală de dimineaţă.
Până acum, Filarmonica Braşov a avut un pian Petrof, donat de o filarmonică din străinătate.
„Ziua de astăzi este o zi cu siguranţă importantă şi va intra în istoria Filarmonicii Braşov drept ziua în care putem să ne mândrim că avem un pian de concerte nou. De-a lungul celor 139 de ani de activitate a Filarmonicii, instituţia nu a avut un asemenea instrument. Este un instrument de o deosebită valoare, este cotat la ora actuală ca fiind cea mai bună marcă de piane din lume”, a spus şi Liviu Mateş, directorul Filarmonicii Braşov.
Noul instrument a fost achiziţionat cu banii strânşi din campanii şi donaţii, restul fiind suportat de municipalitate. „Valoarea totală a acestui pian este de aproximativ 720.000 de lei, dar trebuie să ţinem cont că până la urmă este un instrument necesar. Să nu uităm faptul că Filarmonica Braşov are o tradiţie şi totuşi pianul de concert folosit până acum este o donaţie de acum 15 ani de la Filarmonica din Berlin, un vechi pian Petrof. În momentul acesta, pianul Steinway este considerat unul din cele mai bune din lume şi cred că Filarmonica Braşov şi braşovenii merită să aibă parte de un asemenea instrument”, a precizat, ieri, şi Mihai Costel, viceprimar municipiul Braşov.
Programul concertului de inaugurare a frumosului instrument a cuprins lucrări din L. van Beethoven (Uvertura „Coriolan” şi Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră) şi O. Respighi - Poemul simfonic „Pini di Roma”.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie