O ligă seismică

Actuala ediţie a Ligii Campionilor ne oferă o explicaţie a motivului pentru care fotbalul este cel mai popular sport de pe planetă şi a impactului său economic şi social copleşitor. Probabil că „loviturile de teatru” înregistrate în toate ediţiile de până acum nu egalează ce s-a întâmplat în cea încă în curs, în care spectacole de cea mai buna calitate au avut finaluri de tragedii antice, cu învingători asupra lor înşişi şi învinşi de neconceput. Au mai fost nişte finale de poveste, vreo două sau trei în care au fost implicate actualele semifinaliste. Dar niciodată surprizele nu s-au ţinut lanţ, de la un capăt la altul, înroşind tabelele de marcaj şi scoţând din minţi publicul exaltat de spectacolul care i se oferă, ca până acum. Fotbalul a dovedit şi de această dată că are o filosofie în care nimeni nu este învingător sau învins a priori, că şansa se joacă până la capăt, cu alternanţe cuprinse între disperare şi extaz şi că totul se realizează cu mintea şi picioarele unor campioni devotaţi  rolului pe care şi-l asumă, de  multe ori pentru grămezi de bani pe care imaginaţia comună nu le poate reprezenta în condiţia lor fizică.
Două au fost capetele de afiş ale ediţiei: certitudinea absolută - Liverpool şi revelaţia absolută - Ajax. Fiecare cu legenda şi cu realitatea sa. Liverpool este o emblemă a devotamentului şi încrâncenării specific britanice, chiar dacă în componenţa sa s-au aflat mai mereu destui  nebritanici, care însă şi-au asumat calităţile şi modul de gândire al insularilor, împinsă mereu de un nucleu de suporteri gata să îşi dea viaţa pentru succesul din teren. Echipa din oraşul beatleşilor a scris mai multe pagini memorabile pentru capacitatea sa de reînviere, pe care acum, un neamţ a adus-o  la limita cea mai de sus. Cine ar fi mizat înaintea returului cu Barcelona pe calificarea sa, după categoricul  3 - 0 din tur şi în absenţa a cel puţin trei piese esenţiale ale angrenajului său ofensiv? Cine a făcut-o şi a scos suficienţi bani din buzunar s-a îmbogăţit. Pentru că liverpoolezii au sfidat şi logica şi chiar bunul simţ plecând îndârjiţi în acea cursă de urmărire pe care orice întâmplare nefericită din propriul careu ar fi îngropat-o. Şi cu complexul turului, în care jucând mai bine decât adversarii lor, au pierdut categoric datorită geniului din picioarele lui Messi. Cu tenacitatea specifică bulldogilor inventaţi de strămoşii lor au pornit într-o cursă nebună de urmărire din care secvenţa golului calificării va rămâne definitiv în antologia acestui sport. Un corner banal, cu Arnold care pune mingea la colţ şi pleacă pentru a-l lăsa pe Shakiri să execute, dar care observă cu coada ochiului că Origi este nemarcat în careu, se întoarce fulgerător centrându-i acestuia pe tavă un gol care buimăceşte 100.000 de oameni! Moment de inspiraţie absolută, irepetabil, care transformă visul în realitate. Presa care i-a linşat pe catalani după meci greşeşte profund. Lucrurile puteau lua cu totul alt curs dacă măcar una dintre cele cinci ocazii clare de gol ale lor din prima repriză ar fi fost fructificată. Cât despre Messi, acesta a făcut tot ce a putut, dar de unul singur nu mai reuşeşte nici el să care o povară atât de mare precum o echipă obosită de succes şi încremenită  practic într-un stil de joc ce nu se mai potriveşte cursului acestui sport.
Vorbeam despre revelaţia absolută a ediţiei, Ajax,  care ne-a adus în minte poveştile de glorie ale olandezilor. O echipă care a pornit de jos de tot, din calificări, câştigând fiecare poziţie printr-o tactică uluitoare ce face din fiecare jucător un veritabil scaiete ce nu se desprinde de adversar fără minge. O echipă care pasează din prima cu exactitate şi care la fiecare posesie declanşează un contraatac. Ajax a dat jos de pe soclu un Real pe care l-a pedepsit cu un 4 - 0 incredibil, la el acasă, după ce pierduse la Amsterdam. Lista victimelor sale din ediţie poate alcătui un veritabil Almanah Gotha al fotbalului, iar după victoria de la Londra nimeni nu se mai îndoia de locul său în finală. Dar a intervenit din nou complexul britanic, orgoliul rănit al băieţilor lui Pochettino, care fac un final de campionat însângerat, şi care din candidata la anonimat (londonezii nu vor prinde un loc pentru viitoarea Champions din clasamentul Premiere) o finalistă, după un meci în care Ajax jucase o repriză ca la carte, mărindu-şi avantajul de la Londra. Iar finalul, cu cel de al treilea gol  în scris de un Lucas Moira, jucător care mai avea loc în echipă doar când titularii deveneau indisponibili,  marcat practic în ultimele secunde, Tottenham a scris o nouă pagină de eroism şi determinare, câştigând în dauna, nemeritată, a unei echipe prea devreme relaxată şi urmărită de ghinion - dacă ne gândim  doar la cele două bare ale lui Ziyech.  A fost un meci după care nu se poate să nu îţi pară rău că una dintre competitoare a trebuit să părăsească terenul învinsă.
S-au întâmplat de toate în aceste două semifinale: determinare, inspiraţie, genialitate chiar, dar şi cele două ingrediente nelipsite din acest sport: norocul şi ghinionul. Iar norocul, cel care face până la urmă jocurile dintre egali, şi-a luat partea sa.
O competiţie seismică, cutremurată aproape în fiecare etapă a sa de erupţia de lavă din vulcanul fotbalului, şi care promite o finală pe măsură.