Pantofii lui Ceauşescu

Am fost primul vizitator – autorizat – al Palatului Primăverii, cum i se spune locuinţei familiei soţilor Ceauşescu şi, pentru perioade mai scurte, a celor trei copii ai lor.
Spun “autorizat” pentru că în 22 decembrie 1989, după anunţul căderii dictaturii, o mulţime de curioşi s-au adunat la porţile reşedinţei unde gărzile din Direcţia a-5-a, timorate, n-au putut să-i oprească să pătrundă în incintă. Ordinea s-a restabilit spre seară, când controlul a fost preluat de Departamentul Aviaţiei Militare care şi-a trimis acolo trupele, alături de câţiva reprezentanţi autonumiţi ai revoluţionarilor.
În 23 decembrie am solicitat comandantului Aviaţiei Militare, generalul Rus, permisiunea de a face un reportaj la faţa locului pentru a dezvălui, prin ziarul “Libertatea”, secretele bunului trai din reşedinţa de lux a vârfului nomenclaturii comuniste. Am vizitat întregul imobil, ferit până atunci de ochii curioşilor (nu era permisă nici circulaţia pe strada pe care se afla acesta) şi, ca dovadă a priorităţii mele, l-am rugat pe colegul fotoreporter Lucian Crişan să mă imortalizeze în jilţul din biroul dictatorului, înconjurat de argintăria şi bibelourile aurite adunate pentru a nu se “pierde” în acea încăpere. Am fost şocat, ca toţi cei care se perindaseră pe aici cu o zi înainte, de luxul neobişnuit al reşedinţei. Erau acolo celebrele robinete de baie din aur (de fapt, doar aurite!), mobilierul stil, tapetele din mătase şi tablourile de patrimoniu, între care şi o variantă a celebrului “Car cu boi”, plasat în spatele biroului prezidenţial. Dar nu luxul a fost cel care m-a şocat cel mai tare, ci strania colecţie de încălţăminte presupusă a fi aparţinut cuplului: pantofi scâlciaţi sau uzaţi, cizme ieftine, ghete cu talpa tocită!!! Tabloul se regăsea şi în garderoba de haine, unde se aflau piese pe care nu puteai să-ţi imaginezi că le-ar fi putut purta cei doi. Misterul a fost dezlegat de însoţitorii-revoluţionari: toate aceste piese aparţinuseră, de fapt, vizitatorilor din ziua precedentă, care nu ezitaseră să facă schimb cu încălţămintea lui Nicolae şi Elena. Doar hainele de blană ale academicienei scăpaseră, pentru că prea săreau în ochii celor din gardă. În rest se poate spune că pentru prima dată în istorie s-a efectuat paşnic celebra rocadă între prinţi şi cerşetori.
Pe traseul vizitei m-am împiedicat de câteva tacâmuri de aur (sau doar aurite) pierdute de amatorii de suveniruri, pe care le-am predat paznicilor. Inutil să mai spun că nimeni dintre cei care executau serviciile gospodăreşti nu se mai află prin preajmă. Cum am spus, lucrurile de valoare sau considerate de valoare au fost depozitate în biroul prezidenţial fără a se face vreun inventar…
Ceea ce au prezentat cei de la RAPPS sâmbătă, primilor vizitatori care au avut acces după mai bine de 26 de ani în care “palatul” a fost închis, reprezintă o reconstituire cu ce a mai rămas, a dotărilor din ceea ce şi mie mi se păruse, la momentul respectiv o culme a luxului şi rafinamentului. Astăzi însă, în faţa palatelor îmbogăţiţilor de tranziţie, reşedinţa lui Ceauşescu pare doar o banală locuinţă de bugetar de lux.
Şi, probabil că pe măsura trecerii timpului, îşi va pierde din puţina strălucire pe care i-o mai conferea faptul de a fi fost locul în care a trăit omul care timp de un sfert de secol a deţinut puterea totală într-o ţară în care nimic nu prevestea explozia mămăligii…