Petru Ciocan, maestru în arta culinară pentru Ceauşescu, dar şi pentru FC Braşov

Maestrul Petru Ciocan (foto) s-a născut la Vaslui, în comuna Lipovăţ, localitate ce i-a dat pe actorul Ştefan Ciubotăraşu şi pe unul dintre liderii comunişti Virgil Trofin (a fost apropiat de Ana Pauker, iar apoi de Ceauşescu. A murit la 58 de ani, cauza morţii fiind incertă).
Maestrul în arta culinară Petru Ciocan este binecunoscut în Braşov. Are 51 de ani, iar de aproape 11 ani se ocupă de cantina restaurant de la CET.
Are doi copii. Băiatul, Marius Ciocan, fotbalist la Tractorul, a continuat în Anglia, în Liga a 5-a, la o echipă din Norwich. Fata, Gabriela, lucrează ca bucătar la grădiniţa din Avangarden, iar acum se ocupă şi de pensiunea familiei, din Prejmer. În weekend merge la Ruia şi se specializează sub îndrumarea maestrului Matei.
Petru Ciocan a început să se pregătească în domeniu odată cu înfiinţarea şcolii profesionale de turism, în anii ’74 – ’76,  la Predeal.
„Acolo, ONT Carpaţi şcolariza personalul. Am mers pe bucătărie. Cum se spunea atunci, «venisem cu foamea în gât», dar îmi şi plăcea foarte mult să gătesc”, ne mărturiseşte nea Petrică.
Şi aşa, de pe băncile şcolii, cu sute de ore de practică, a intrat în lumea din spatele uşilor închise ale bucătăriei.  Şi are ce povesti: Nu era marfă, ţi se cerea să asiguri „protocolul”.
„Trebuia să te descurci, să împrumuţi de la alte unităţi. Şcoala o făceam la pensiunea Meteor şi eram cazaţi la pensiunile care nu prea mergeau, cum era Bicaz. Am ajuns la Predeal pentru că la şcolile de pe strada Lungă şi de Sub Tâmpa, la MIU, nu mai erau locuri şi au mai făcut la Predeal câteva clase”, ne povesteşte nea Petrică Ciocan.

La Revoluţie căra mâncare cu maşina personală
În Poiana Braşov a lucrat într-o echipa foarte valoroasă de bucătari, la Hotelul Sportul, în anul 1975, cu maestrul Nicu Ghişoiu, Marin Dincă, Alexandru Mihai,  Gicu Renciu, Nicolae Nan, Paul Lungeanu, Nicu Urs. L-au servit pe liderul comunist Nicolae Ceauşescu, care venea cu Canaan Banana – preşedinte Republicii Zimbabwe, în anii 80, şi lua masa la Vânătorul.
„Şi Ceauşescu, şi Ion Iliescu, mai târziu, când au venit la Mioriţa, eu le-am creat meniul, inclusiv desertul. Fiind cu diabetul, lui Ceauşescu i-am făcut mere umplute cu miez de nucă, iar sosul de ciocolată l-am făcut fără zahăr, doar cu gălbenuş de ou. A venit ospătarul lui personal şi mi-a arătat farfuria goală. I-am spus că mă bucur că i-a plăcut, dar replica a fost că… mai vrea o porţie. Au fost multe delegaţii de «Gradul zero», miniştrii din zona CAER, dar şi din China. La restaurantul Cheia, l-am servit şi pe Regele Mihai. Cu o delegaţie de vreo 20 de persoane. A fost de o modestie rară, s-a pozat pe scările hotelului. Era un om fără pretenţii”, ne spune nea Petrică.
La Revoluţie, a cărat mâncarea la Patria cu maşina personală, la Garnizoană, cu arma, la generalul Florea.
„Am tăiat porcul meu şi le-am dat de mâncare. Am stat cu arma la Capra Neagră. Unii vroiau să îl împuşte pe unul de la Coliba Haiducilor, că era securist. M-am băgat între ei şi le-am spus că suntem o mână de oameni, bucătari şi ospătari, nu o să ne împuşcăm între noi. Am cărat mâncare şi la soldaţi, pe drumul de Râşnov. Nu mâncaseră de trei zile. Plângeau când m-au văzut. I-am întrebat dacă mai vor şi m-au rugat măcar pâine să le duc. Nu le ducea nimeni mâncare”.

Şi-a început cariera la Hotel Sportul
Revenind la anii tinereţii, după ce a terminat şcoala profesionala, a fost angajat gradul de bucătar I, la Hotel Sportul în Poiana Braşov, apoi a continuat bucătar specialist la Hotel Alpin, care tocmai se deschisese, iar de acolo a ajuns ajutor bucătar şef la Ruia.
„A fost o experienţă mare de viaţă. Am cunoscut foarte mulţi sportivi. Aici (la Ruia – n.a.) mâncau toate loturile naţionale şi olimpice, cele de atletism, lupte, lupte libere, inclusiv Nadia Comănici a fost. Era micuţă, avea 14 ani. Venea cu Târnoveanu şi cu Ristea, de la Centrul Olimpic. Umblau cu  geanta de bani după ea. Seară lua masa la Ciucaş, cu Nicuşor Ceauşescu. Avea de-a face cu mulţi nutriţionişti. Aşa am învăţat să fac reţetele pe numărul de calorii. De exemplu, îmi spuneau să fac o fleică de 800 de grame pentru un halterofil, şi aşa am învăţat să transform produsul final în calorii”, îşi aminteşte maestrul în arta culinară.
Ne-a mărturisit că, la Ruia, perioada ’80 – ’84 a avut cea mai frumoasă din întreaga sa activitate. Nu numai că a învăţat foarte multe de la nutriţionişti, dar îşi bătea băteam capul să înveţe reţete noi, pe care sportivii şi conducerea loturilor le vedeau pe unde mergeau în străinătate.
În 1984, când s-a deschis Mioriţa, a plecat bucătar şef, unde a lucrat până în 1996. Apoi a coborât la restaurantul de la Făget, până în 1998. A lăsat restaurantul pe roate, cum se spune.
„Am lucrat şi la Cheia, pe DN1A, la Hotel Cheia şi Zăganul. M-am dus doar pentru doi ani, pentru că soţia lucra în Poiana Braşov. Aveam familie, iar patronul de acolo mi-a propus să îmi ia teren, să îmi facă casă. Şi am stat patru ani, până în 2000. M-am întors înapoi la Mioriţa, am pus-o pe picioare, iar din 2004, la Împăratul Romanilor, la Sibiu, până în 2006, după care am decis să revin acasă şi am venit aici, am preluat fosta cantină CET, care funcţionează acum ca restaurant. La Sibiu am albit: mă plăteau bine, dar era o directoare care nu înţelegea fenomenul. Făcea totul să dea oamenii afară. În loc să creştem oameni, să avem continuitate şi stabilitate la personal, pentru că firma avea mai multe locaţii în ţară, ea îi dădea afară”, spune Petru Ciocan.

Cum făcea rost de produse pentru mâncarea „stegarilor”
În perioada cât a lucrat la Mioriţa, în paralel, Petru Ciocan se ocupa şi de echipa de fotbal FC Braşov. Căra smântână şi brânză din Poiana Braşov să le facă mâncare fotbaliştilor, la restaurantul de la Stadionul Tineretului. Însă şefii clubului nu îi dădeau bani niciodată ca să ia marfă. Dar, mereu găsea soluţii.
La FC Braşov, a prins o mulţime de jucători cunoscuţi şi iubiţi: Iuliu Tikoşi, regretaţii Valer Şulea şi Ioan Drăgan, Sorin Drăgan, Gabor Gerstenmájer, Iulian Chiriţă, Constantin Marcu, Nuţă, Claudiu Mureşan, Gelu Moldovan, Ioan Kramer, fraţii Andraşi, Nelu Mandoca şi Marin Barbu sunt numai câteva nume care-i vin în minte, pe loc.
„Antrenorii se roteau mereu, când Gyorffy, când Pescaru, când Nelu Naghi. Pentru că şefii de la club nu dădeau bani pentru hrana băieţilor, ştiţi ce am inventat? Am făcut un chioşc la stadion, unde vindeam carne, inclusiv ficat la grătar şi făceam bani pentru echipă. Odată, chiar în timpul unui meci, m-au chemat la staţia de amplificare a stadionului, pentru că aveau nevoie de nişte bani, din vânzări. Nu înţelegeau spectatorii de ce crainicul făcea apel la staţie «Petrică Ciocan să se prezinte de urgenţă la tribuna oficială!». De multe ori îmi cereau bani cu împrumut să le dau…”, rememorează acele vremuri Ciocan.

„Pe vremea aia, jucătorii munceau, rupeau iarba, nu li se rupea”
A lucrat cu antrenorii Nicolae Proca, Vasile Goran, Csaba Gyorffi, Ioan Alecu, Nicolae Pescaru, Ioan Naghi etc. Ne dezvăluie că singurul dintre fotbalişti care făcea mofturi la mâncare era „Miliţianul” Sandu Andrasi.
„Niciodată nu îi plăcea nimic. Nu avea nimic cu mine. Totul trebuia să fie preparat separat pentru el, degresat. Apoi, Gerstenmájer mânca un kilogram de smântână cu ciorbă de văcuţă şi borşul de curcan (povesteşte răzând – n.a.). Fotbaliştii erau cazaţi la Tâmpa, la hotel, unde stăteau cu familiile. Mai păstram smântână şi pentru copiii lor, că le făceam seara papanaşi. Nu în ultimul rând, îmi amintesc că Gyorffy şi Nae Pescaru erau trup şi suflet pentru echipă. Veneau şi îmi spuneau tot timpul: «Pune la băieţi, lasă-ne pe noi la urmă». Pe vremea aia, jucătorii munceau de rupeau iarba, nu li se rupea… Când a venit Paul Enache antrenor, am plecat: sunt prieten cu Paul Enache, dar nu pot să lucrez cu el”.
A făcut de mâncare şi pentru Craiova Maxima. Silviu Lung, Crişan, Negrilă, Tilihoi, Cămătaru, Cârţu, Costică Ştefănescu, veneau la el, la Mioriţa, şi îi băteau la geam să le dea de mâncare. Ne spune că regretatul Costică Ştefănescu era un mare patriot. Venea seara mereu în restaurant, când era programul artistic: „Asculta cântecele populare, iar la cele patriotice îi dădeau lacrimile”.

Cum e cu bucătăria românească?
„Bucătăria românească merge într-o direcţia greşită, din cauza celor care vor să o ridice la rang de fiţe. Românii sunt un popor gurmand din tată în fiu. Cu Scărlătescu (Cătălin, membru în juriu la «Chefi la cuţite» – n.a.) mă cert, prin intermediul unchiului lui, Tudose, şi el maestru bucătar, din Bran. Lucrăm cu multe semipreparate, nu mai facem sosurile din ingredientele tradiţionale. Nici măcar mujdeiul de usturoi. Acum se cumpără în găleată de la supermaket. Luăm ketchup, dar oare noi nu avem sos de roşii, morcov, ţelină, păstârnac? Nu fac rabat de la ingrediente pentru mâncarea tradiţională. Am clienţi care vin de la kilometri depărtare chiar şi pentru o sarma. Gloria Bistriţa venea la noi, la CET, să mănânce”, comentează Petrică Ciocan.
Apoi adaugă: „Mai este problema cu personalul. E generală peste tot. Am personal stabil, cu care mă descurc pentru 300 de persoane, dar pot să mă descurc până la 1.000 de persoane pe zi”. (newsbv.ro)