Curs BNR

1 EUR = 4.9758 RON

1 USD = 4.6712 RON

1 GBP = 5.7677 RON

1 XAU = 354.4765 RON

1 AED = 1.2719 RON

1 AUD = 3.0068 RON

1 BGN = 2.5441 RON

1 BRL = 0.8970 RON

1 CAD = 3.4040 RON

1 CHF = 5.1247 RON

1 CNY = 0.6449 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2603 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0182 RON

1 KRW = 0.3387 RON

1 MDL = 0.2597 RON

1 MXN = 0.2740 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7592 RON

1 PLN = 1.1519 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1433 RON

1 UAH = 0.1174 RON

1 XDR = 6.1419 RON

1 ZAR = 0.2447 RON

Editia 8169 - 24 apr 07:55

Planetariul de la Braşov va fi deschis cel târziu pe 15 iunie

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 03 iunie 2019

Planetariul de la Braşov va fi deschis cel târziu pe 15 iunie

Finalizat în prima parte a lunii martie a acestui an, Planetariul de la Zoo Braşov va fi deschis cel mai târziu în 15 iunie, a anunţat conducerea Grădinii Zoologice Braşov. Asta după ce a fost rezolvată problema personalului. „În perioada 3 – 7 iunie se va semna contractul cu o firmă de leasing de personal, se vor angaja operatorii şi vor fi instruiţi să folosească Planetariul. În săptămâna 10 iunie  - 15 iunie urmează să deschidem acest obiectiv”, a anunţat conducerea Grădinii Zoologice Braşov.
Pentru angajarea personalului specializat, Grădina Zoologică  organizat o licitaţie pentru contractarea unei firme de leasing de personal. În total, ar urma să fie angajaţi trei operatori, dar şi o casieră, iar valoarea estimată a contractului, cu o valabilitate de 12 luni, este de 175.000 lei.
Pe lângă angajarea persoanelor care să opereze echipamentele de ultimă generaţie de la Planetariu,  conducerea Grădinii Zoologice Braşov mai are de rezolvat şi problema filmelor. În prezent, este în derulare procedura de achiziţie a primelor patru filme, termenul de depunere a ofertelor fiind 3 iunie. Conform datelor disponibile pe site-ul platformei electronice de achiziţii publice, primele patru pelicule care vor putea fi urmărite la planetariu sunt  Dynamic Earth: Exploring Earth's Climate Engine (Pământul dinamic: Explorând mecanismul climatic al Terrei), Solar Superstorms (Superfurtuni solare), Faster Than Light: The Dream of Interstellar Flight (Mai repede decât lumina: visul zborului interstelar) şi The Zula Patrol: Down to Earth (Patrula Zula: Cu picioarele pe Pământ), valoarea estimată a contractului fiind de 178.500 lei, cu tot cu TVA.
Conform declaraţiei directorului Grădinii Zoologice Braşov, Alin Pînzaru, făcută în luna martie, când Planetariul a fost prezentat presei, în general, spectacolele vor dura  în jur de 30 - 40 minute. Tot atunci, el a recomandat ca aceste proiecţii să nu fie aduşi copiii cu vârsta mai mică de 6 ani.
Planetariul din Braşov are o capacitate de 103 locuri, dintre care două pentru persoanele cu dizabilităţi, fotoliile fiind montate pe o platformă cu o înclinaţie identică că axa Terrei, respectiv 23,5 grade. În ceea ce priveşte echipamentele de proiecţie, Planetariul este dotat cu proiectoare 4K, dar şi cu un sistem de sunet cu 7 canale, 14 boxe şi 2 subwoofer, cu o putere de 19.000 W. 

Intrare separată
Conform unei hotărâri aprobate de Consiliul Local Braşov în luna martie, taxa de acces la planetariu va porni de la 10 lei şi va ajunge la 25 de lei, biletul urmând să fie separat de cel de intrare în incinta parcului zoologic. Un bilet de intrare exclusiv la planetariu pentru un adult va fi de 25 de lei. Copiii, elevii, studenţii şi persoanele peste 65 de ani vor achita însă doar 15 lei. În cazul grupurilor organizate de elevi, formate din cel puţin 10 persoane, taxa de acces va fi şi mai mică, respectiv de 10 lei.
Accesul în Planetariu se va face separat, pe un culoar diferit faţă de intrarea în Parcul Zoologic, având în vedere că vizitatorii poate nu doresc să vadă ambele obiective odată. Pentru Zoo se plăteşte bilet separat (20 lei pentru adulţi, 10 lei pentru copii şi vârstnici şi 7 lei/persoană pentru grupurile compuse din minim 10 elevi). Deocamdată nu s-a prevăzut o ofertă la pachet, respectiv un bilet comun, cu un anumit discount, care să permită accesul la ambele obiective.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie