Povestea avalanşei, spusă de un specialist

Cătălin Ioan Berenghi (foto), cel care conducea grupul de la şcoala de ghizi Christian Adventure, a făcut parte din Legiunea Străină şi a participat la mai multe misiuni de luptă. Experienţa din teatrele de luptă l-a ajutat să acţioneze cu mult sânge rece şi în cazul avalanşei din Munţii Retezat în care au pierit Geta Dor Popescu şi Erik Gulacsi. „Am plecat dimineaţa, la ora 7 şi jumătate, cu grupul meu. Eram 52 de persoane şi ne-am trezit de dimineaţă, la ora 6.00, şi la ora 7 şi jumătate am mâncat bine şi am părăsit cabana. Zăpada era foarte mare, avea în unele locuri un metru, iar pe alocuri, un metru şi jumătate grosime. Era zăpadă troienită, motiv pentru care „am tăiat“ potecă prin zăpadă, după cum spunem noi pe munte. A fost dificil, pentru că era foarte mare, ne-am rotit un pic şi am ajuns în Şaua Bucurei. Acolo am echipat traseul, am pus o coardă, pentru că era un pic mai abrupt, şi am reuşit să urcăm cu toţii în Şaua Berbecilor. Odată ajunşi acolo, am observat un grup, undeva în vale, la o distanţă foarte mare, format din 7 oameni, care şi ei veneau, cumva, în direcţia noastră, dar se bifurcaseră cu traseul nostru. Adică de pe poteca noastră o luaseră, cumva, în partea stângă, cum te uiţi în vale. Adică era clar că se duc tot în acea zonă, în Şaua Berbecilor, şi de acolo urmau să urce pe Vârful Peleaga”, povesteşte fostul membru al Legiunii. Berenghi spune că în acel moment nu a discutat cu grupul alpiniştilor, dar, ulterior, s-au întâlnit într-o altă zonă a muntelui, le-a spus pe unde vor merge ei şi le-a spus explicit să nu aleagă traseul de vară deoarece este un pericol foarte mare de avalanşă. „Le-am spus să nu o ia pe traseul de vară, să taie panta, pentru că sigur va porni avalanşă şi există acest risc. Deci i-am atenţionat pe acei oameni să nu o ia pe acel traseu. Noi am plecat primii şi în câteva sute de metri ne-au depăşit şi au luat-o înainte. Noi ne deplasam încet, ei voiau să meargă mai repede. Erau foarte bine echipaţi, adică colţari, pioleţi, tot ce aveau nevoie pentru acel traseu”, îşi aminteşte liderul şcolii de ghizi.

Una dintre femei a strigat după ajutor
Cătălin Berenghi descrie cu lux de amănunte momentele în care s-a petrecut tragedia. „Erau 4 adulţi şi 3 copii. Două fetiţe şi un băieţel. Am continuat traseul. Noi am luat-o în partea stângă, spre creasta muntelui, iar ei au luat-o în partea dreaptă, pe traseul de vară, tăind panta. Iniţial am crezut că vor face o buclă şi vor urca şi ei în traseul de creastă. Lucru care nu s-a întâmplat, m-am uitat după ei, chiar m-am oprit. Nu aveam cum să-i mai atenţionăm, pentru că vântul bătea foarte tare, iar vizibilitatea scăzuse undeva la 5-10 metri. Temperatura era undeva între -10, -15 grade, ningea foarte tare,viteza vântului între 60-70 de km la oră, aproximativ. Nu i-am mai văzut, l-am întrebat pe cel care era cu mine: ce s-o fi întâmplat cu ăştia, de ce or fi luat-o pe acolo? Ne-am văzut de grupul nostru, am continuat şi am mers mai departe. După aproximativ o oră, o oră şi 20 de minute, eram aproape de vârf, la vreo 300 de metri, locul se numeşte Colţii Telegii, şi eram opriţi pentru că echipam un traseu. Voiam să montăm o coardă, pentru că traversam o porţiune destul de, hai să nu-i spun periculoasă, dar care trebuia traversată în condiţii de maximă siguranţă. Am început să montăm acea coardă, când am auzit din vale strigăte disperate de ajutor, erau strigătele unei femei. Probabil, exact în momentul producerii avalanşei. Le-am auzit de două ori, iar ulterior nu le-am mai auzit. A fost un moment de cumpănă pentru mine, că eu eram cel care conducea grupul, adică cel cu cea mai mare experienţă de mers pe munte, dar şi cel care putea organiza acţiunea de salvare a unor accidentaţi. Am decis să pun grupul meu în siguranţă, pentru că şi noi eram într-o zonă unde vântul bătea foarte tare. I-am pus într-o zonă adăpostită şi am decis să formez o echipă din 3 persoane care să plece înspre ei. Lucru care s-a şi întâmplat. Au fost echipaţi cu două corzi, 3 truse de prim ajutor şi staţii de emisie recepţie. Au început coborârea spre ei, noi am rămas cumva la adăpost şi aşteptam rezultatele, să vedem ce s-a întâmplat. După aproximativ 5-10 minute, oamenii mei au ajuns la locul accidentului, după ce au coborât o pantă foarte abruptă”, povesteşte şeful şcolii de ghizi. Ajunşi la faţa locului, oamenii trimişi de Berenghi i-au transmis că au găsit 5 persoane rănite şi două decedate. instructorii de la şcoala de ghizi au ajuns la supravieţuitori la 10-15 minute de la avalanşă, după o coborâre dificilă. „Cei 5 supravieţuitori erau doi bărbaţi, două femei şi o fetiţă. Bărbaţii erau destul de corpolenţi, undeva între 1,90 şi 2 metri înălţime. Unul dintre ei avea spre suta de kilograme, celălalt, în jur de 80-90 de kilograme. Amândoi erau răniţi. Cel mai greu pentru noi a fost după ce am ajuns la faţa locului. Am înţeles că unul dintre ei, băieţelul, era contorsionat de la lovituri, după cum a fost proiectat şi lovit de stânci. Fetiţa era plină de sânge la nivelul feţei. Cel mai greu a fost să-i convingem pe adulţi că trebuiau părăsite corpurile şi lăsate acolo, la faţa locului: în momentul respectiv nu exista nicio variantă de salvare. De ce nu? Pentru că temperatura era între -15 şi -20 de grade, era ceaţă, zăpada era foarte mare. Plus că era risc de avalanşă în aproape toată zona. Dacă ar fi rămas acolo, supravieţuitorii nu ar fi supravieţuit. Erau deja afectaţi de adrenalină, iar starea lor psihică şi puterea de decizie erau mult diminuate. Am reuşit să-i convingem, într-un final, să plece de acolo, împreună cu salvatorii trimişi de mine”, mai spune Berenghi. Fostul membru al Legiunii Străine le-a cerut elevilor de la şcoala de ghizi să nu le adreseze nicio întrebare legată de accident supravieţuitorilor pentru a evita reacţiile nedorite ale acestora. În schimb, ghizii le-au dat ceai cald şi mâncare şi i-au dus în siguranţă la cabană.

Căştile nu i-ar fi salvat
„Nu prea cred că ar fi putut fi salvaţi de căşti. Probabil nu ar fi avut tot atât de multe lovituri, dar nu cred că ar fi scăpat. Ei au fost, din locul respectiv, unde au fost angrenaţi în acea avalanşă, duşi la vale între 600 şi 800 de metri. Vă daţi seama, pe o pantă destul de abruptă, loviţi tot timpul de pietre şi bolovani. Vreau să vă zic că în zonă erau foarte multe pietre şi erau ceva gen lame, aripioare de rechin. Adică, chiar dacă aveau căşti...”, spune Berenghi, care afirmă că Erik Gulacsi avea, foarte probabil, şi coloana fracturată. „Îmi aduc aminte că unul din cei 3 salvatori pe care i-am trimis acolo mi-a spus că trupul băieţelului era contorsionat. Cu mâinile strâmbe, cu coloana răsucită în mod nefiresc”, completează ghidul.

Berenghi nu crede că vina ar fi aparţinut părinţilor
Întrebat dacă este de părere că părinţii sunt vinovaţi pentru decesul copiilor, Cătălin Berenghi a fost destul de ferm. „Nu, nu cred. Alpinismul, muntele în general, oferă o educaţie şi o pregătire pentru viaţă deosebit de riguroasă. Este drept că nimeni nu poate garanta că nu pot să apară şi asemenea tragedii. De fapt, se spune că muntele este foarte pretenţios cu oamenii. Iar atunci când nu-l respecţi, muntele ucide! În Everest, drumul către vârf este «pavat» cu sute de cadavre ale unor alpinişti care «au pierdut cursa». Iar acolo, în condiţiile acelea cumplite, recuperarea unor cadavre este, practic, imposibilă. Acolo există şi trupurile unor alpinişti, morţi în urmă cu decenii. Asta este: muntele îşi ia întotdeauna tributul. De fapt, acest risc există în cazul tuturor sporturilor extreme. Iar atunci când te îndrepţi către un asemenea sport, odată cu plăcerea, iei la pachet şi riscul”, afirmă fostul luptător.

Medina Popescu, mult mai cunoscută sub apelativul Dor Geta, îi critica pe cei care nu permit accesul copiilor pe munţii periculoşi
Dor Geta Popescu, alpinista de numai 13 ani, a depus anul trecut, în luna octombrie, o cerere pentru a urca pe muntele Everest pentru stabilirea unui nou record mondial de vârstă. Autorităţile i-au respins însă solicitarea, iar sportiva din Râşnov i-a ironizat pe cei care nu i-au permis să urce pe munte. „„Alpinismul de altitudine şi escalada mă definesc şi mă fac să mă simt fericită şi specială. Performanţa şi recordurile sunt ceea ce-mi doresc, sunt motivaţia antrenamentelor şi pregătirii mele generale“.
„Şi ce dacă?!
Iaca ce am primit în februarie acum, ca răspuns la o solicitare făcută la începutul lunii septembrie 2016:
«Namaste!
The government dod not permit for under 16 for everest Climbing permit. We are sorry for For Medina. Thank you. Regards».
E în engleză. Medina sunt eu, c-aşa mă cheamă-n acte, Geta mă strigă.
Adică n-am voie! Adică ei au un munte şi nu mă lasă pe el. Aşa, că e al lor. Aşa, că pot. De fapt, lucrurile stau cam aşa:
Dacă face un copil vârful, le scade muntele şi nu mai vin clienţii. Ei vor jucării pentru oameni mari, adică alea-s lucruri serioase, n-au voie copiii la ele. Păi, să scrie XXX pe el şi să şi-l… ţină sănătoşi!
Am înţeles (greu!) cum merg lucrurile, am înţeles (deja) că dacă faci ceva bine, cu pasiune şi (nasol!) cu succes, sunt o mie care vor să-ţi pună piedică, tot din (singura lor) pasiune.
Am cel mai bun palmares în munţi înalţi, sub 18 ani. Cum ar veni, sunt cea mai bună din lume la jocul ăsta. Şi joacă băieţi şi fete care au până-n 18 ani.
Adică eu îmi fac treaba şi ăia răi pun ciocolată pe dulap, să n-ajung la ea! Sus deci, să nu pot s-o iau!
- Aha, deştept lucru! M-aţi rupt! O să cad în depresie!… Da’ nu acu’, mai târziu...
- Păi, v-o iau, băi, ăia răi (tata zice că răutatea vine din prostie, da’, mă rog...), sunt singura care pot să ajung la ea, nu ştiţi că Geta Trăieşte la ALTITUDINE!?
Dar aţi ghicit! Binele învinge, în cazul meu, mereu!
Normal, am ceva-n plan! Scriu mâine, că-i marfă şi n-are rost să amestec viitorul cu trecutul. Viaţa e frumoasă, vă zic eu!“, scria tânăra pe blogul personal.