leasing@afiparkbrasov.ro leasing@afiparkbrasov.ro

Curs BNR

1 EUR = 4.7218 RON

1 USD = 4.2434 RON

1 GBP = 5.2941 RON

1 XAU = 194.6143 RON

1 AED = 1.1552 RON

1 AUD = 2.9577 RON

1 BGN = 2.4142 RON

1 BRL = 1.1247 RON

1 CAD = 3.2319 RON

1 CHF = 4.2986 RON

1 CNY = 0.6172 RON

1 CZK = 0.1852 RON

1 DKK = 0.6325 RON

1 EGP = 0.2556 RON

1 HUF = 1.4518 RON

1 INR = 0.0615 RON

1 JPY = 3.9255 RON

1 KRW = 0.3591 RON

1 MDL = 0.2415 RON

1 MXN = 0.2225 RON

1 NOK = 0.4901 RON

1 NZD = 2.8374 RON

1 PLN = 1.1104 RON

1 RSD = 0.0401 RON

1 RUB = 0.0673 RON

1 SEK = 0.4492 RON

1 TRY = 0.7418 RON

1 UAH = 0.1664 RON

1 XDR = 5.8479 RON

1 ZAR = 0.3042 RON

Editia 7032 - 23 aug 06:58

Proteste în 8 judeţe în fiecare zi. Azi e rândul Braşovului

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 26 sepembrie 2017

„Două sunt motivele: blocarea transferului taxelor sociale de la angajator către angajat şi lipsa contractelor colective de muncă

Proteste în 8 judeţe în fiecare zi. Azi e rândul Braşovului

Sindicaliştii din Cartel Alfa vor protesta ca urmare a transferului taxelor sociale de la angajator către angajat. Membrii sindicatelor contestă şi modificările pe care Guvernul vrea să le aducă la Legea 62/2011.
Între 25 şi 29 septembrie, sindicaliştii din Cartel Alfa vor picheta sediile prefecturilor şi vor solicita reprezentanţilor Guvernului în teritoriu să înainteze la Bucureşti revendicările lor. La Braşov, pichetarea va avea loc marţi, 26 septembrie, în acelaşi timp cu mitingurile sau pichetările din Bacău, Călăraşi, Caraş Severin, Satu Mare şi Vrancea. „Două sunt motivele: primul este blocarea transferului taxelor sociale de la angajator către angajat şi al doilea este modificarea Legii 62 a dialogului social, care ne nemulţumeşte în totalitate. Nu avem garanţia că în domeniul economic se vor respecta procentele pe care le stabileşte Guvernul pentru că un contract individual de muncă este un contract de drept privat între două persoane, una fizică şi una juridică, care nu are legătură cu statul sau cu impunerea unei legi”, a declarat Fănică Gabor, preşedinte Cartel Alfa Braşov.
Sindicaliştii spun că toţi angajaţii din mediul privat care au cel puţin 2.000 de lei brut vor pierde la salariu ca urmare a deciziei Guvernului de trecere a taxelor sociale de la angajator către angajat. În plus, sindicalişti nu pot negocia salariile pentru multe ramuri. „Noi, în ultimul timp, n-am mai reuşit să negociem contracte de muncă pentru că se caută tot timpul tertipuri pentru a negocia cu reprezentanţii salariaţilor şi e foarte uşor să numeşti un salariat care face un tabel nominal semnat de către toţi salariaţii şi astfel se negociază aşa cum vrea angajatorul”, mai explică liderul sindical. Gabor spune că aceasta este situaţia din comerţ, de exemplu, unde cele mai multe unităţi au mai puţin de 15 angajaţi şi nu îşi pot forma sindicate. În comerţ există 780.000 de angajaţi, dar numai 240.000 pot fi sindicalizaţi potrivit legii în vigoare.
Modificările pe care Guvernul vrea să le aducă îngreunează şi mai mult activitatea sindicatelor. Oamenii spun că nu este corect ca un partid politic să poată fi înregistrat cu 3 membri, în timp ce pentru un sindicat este nevoie de 15 persoane. Mai mult, membrii de sindicat spun că nu i-a consultat nimeni în momentul în care s-au propus modificările de lege, deşi aceasta îi priveşte în mod direct. Sindicaliştii aşteaptă în această săptămână un răspuns de la Guvern la solicitările lor de blocare a transferului taxelor şi a modificărilor aduse Legii 62/2011. în cazul în care acesta nu va sosi ori nu va fi unul care să-i satisfacă, membrii de sindicat vor organiza un miting în faţa Guvernului, în data de 4 octombrie, de la ora 11:00.

+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotional