Curs BNR

1 EUR = 4.9754 RON

1 USD = 4.6739 RON

1 GBP = 5.8294 RON

1 XAU = 359.4100 RON

1 AED = 1.2727 RON

1 AUD = 3.0029 RON

1 BGN = 2.5439 RON

1 BRL = 0.8841 RON

1 CAD = 3.3857 RON

1 CHF = 5.1301 RON

1 CNY = 0.6459 RON

1 CZK = 0.1973 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0958 RON

1 HUF = 1.2669 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0239 RON

1 KRW = 0.3381 RON

1 MDL = 0.2628 RON

1 MXN = 0.2760 RON

1 NOK = 0.4260 RON

1 NZD = 2.7610 RON

1 PLN = 1.1462 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1437 RON

1 UAH = 0.1182 RON

1 XDR = 6.1501 RON

1 ZAR = 0.2467 RON

Editia 8166 - 19 apr 06:11

PSD şi ALDE despre un parc naţional în Munţii Făgăraş: O şmecherie, pare pregătită de oamenii lui Cioloş

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 10 mai 2019

Ministrul Ioan Daneş: „Nici o autoritate nu poate impune că de mâine va fi un parc”. Senatorul Daniel Zamfir: „Asta este miza: exploatarea resurselor”

PSD şi ALDE despre un parc naţional în Munţii Făgăraş: O şmecherie, pare pregătită de oamenii lui Cioloş

Proiectul Parcului Naţional Munţii Făgăraş a intrat în atenţia ministrului Apelor şi Pădurilor, Ioan Daneş (foto stânga), care, în cadrul vizitei de ieri din judeţul Braşov şi-a programat o întâlnire la Săcele cu proprietarii de pădure şi cu primarii şi cu şefi de ocoale silvice din zona Făgăraşului. Fără a pronunţa numele, ministrul a făcut referire la Fundaţia Conservation Carpathia, precizând că, potrivit Constituţiei României, „dreptul de proprietate în România este sfânt şi respectat de legile din România. În zonele unde acel ONG doreşte să facă acel «Yellowstone de România» avem aşezări umane, proprietari de pădure, care sunt primării, persoane fizice sau juridice. Nimeni, în România, nu îşi va permite să facă renaţionalizarea vreunui teren, fie el şi forestier, pentru că proprietatea este sfântă în România. Sigur, acel ONG, are discuţii cu proprietari de păduri, respectăm acele înţelegeri, acele discuţii pe care ei le fac, dar nici într-un caz nu se va putea lua pădurea, fond forestier de la un proprietar, să revină în administrarea acelui ONG, fără ca acel proprietar să fie de acord. Noi, în nici un caz nu vom face acel demers”.
Întrebat dacă va solicita anularea memorandumului din anul 2016 al Guvernului României, prin care s-a aprobat iniţierea procesului de înfiinţare a Parcului Naţional Munţii Făgăraş, el a precizat că un astfel de parc se înfiinţează în păduri, care au proprietari. „Acei proprietari decid ce fac cu respectivele suprafeţe de teren. Nici o autoritate nu poate impune că de mâine va fi un parc”, a mai spus ministrul.

Proprietar de păduri: Vine doamna din Austria să ne ajute? Ştim să ne organizăm şi singuri
Subiectul Parcului Naţional Munţii Făgăraş a intrat şi în atenţia ALDE Braşov. Astfel, ieri, într-o conferinţă de presă, a fost prezentă Mariana Şandru (foto dreapta), proprietar de păduri din Viştea, ea fiind una dintre participantele la întâlnirea cu cele două fundaţii. Ea a afirmat că la respectiva întâlnire „oamenii au fost agitaţi şi nu au dorit să asculte prezentarea. În judeţul Braşov sunt 35 de composesorate de pădure care deţin fond forestier în Munţii Făgăraş, dar la discuţii au fost invitate şase. Doamna de la Carpathia a spus că vine din Austria, unde mediul natural a fost afectat de activităţile umane şi că vine să ne ajute. Ştim să ne organizăm şi singuri. Cele 35 de composesorate s-au reunit într-o asociaţie. Sper să ne unim în viitor şi cu obştile din Argeş şi din Vâlcea. Chiar dacă nu au fost invitaţi, ei au venit şi ne-au împărtăşit din experienţa lor privind acţiunile în instanţă împotriva Fundaţiei Carpathia. Domnii de la această fundaţie ne-au minţit, spunând că în parcul naţional se poate păşuna (în parcurile naţionale Bucegi şi Piatra Craiului se poate păşuna şi se pot amenaja stâne – n.r.). L-am sunat pe primarul de la Cozia şi l-am întrebat. Nimeni nu poate păşuna în terenul cumpărat de fundaţie. Noi o să cerem Guvernului o lege prin care să se pună la punct vânzarea de terenuri către cetăţeni străini. Cei de la fundaţie caută breşele în statutele composesoratelor, pentru a putea cumpăra şi mai mult. Nu cred că este o soluţie pentru munţii noştri. Unele composesorate sunt din anii 1700, iar oamenii au ştiut să păstreze pădurile virgine. Avem şi noi în plan să deschidem acţiuni în instanţă”.

„În Munţii Făgăraş este posibil să fie rezerve însemnate de metale rare, inclusiv litiu”
Pe de altă parte, senatorul ALDE, Daniel Zamfir, a declarat că miza fundaţiei este exploatarea resurselor naturale din Munţii Făgăraş. „Nu sunt nişte filantropi. În momentul în care eşti proprietar pe un teren ai şi dreptul de a exploata resursele. Asta este miza: exploatarea resurselor. Noi suntem împotriva memorandumului din anul 2016. Atunci, ministrul Mediului (Cristiana Paşca Palmer – n.r.) şi secretarul de stat în Guvernul Cioloş sunt membri în Fundaţia Carpathia, pregătesc această şmecherie, adică memorandum. De ce nu au aprobat o Ordonanţă de Urgenţă sau o Hotărâre de Guvern? Pentru că memorandumul nu poate fi supus formelor de contestare. Este gândită”, a declarat Zamfir. Acesta a precizat că „în Munţii Făgăraş este posibil să fie rezerve însemnate de metale rare, inclusiv litiu”.
Zamfir a fost completat de Mariana Şandru, care a precizat că înainte de 1989, s-au făcut mai multe prospecţiuni, dar nu se putea exploata, din cauza rocii extrem de dure.
Reamintim că miercuri, la Consiliul Judeţean, fundaţiile Conservation Carpathia şi ProPark Braşov au încercat prezinte primarilor, proprietarilor de pădure un proiect ce viza renaturtarea mai multor zone din Masivul Făgăraş şi alte măsuri, printre care introducerea zimbrului, dar şi să discute despre posibilitatea înfiinţării parcului naţional. În timpul întâlnirii, participanţii au spus că nu vor înfiinţarea parcului.

+4 -4

Comentarii

rammstein

2019-05-10 07:48:14


sa mori tu ??...

Cristian

2019-05-10 05:45:34


Ametitul de Danes are dreptate nu ne trebuie Parc national,taiem padurile fiecare cum vrea sa facem averi,vindem lemnul neprelucrat,nu trebui sa mai avem animale si fauna care din Europa a disparut liber la jaf cum vrea fiecare.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie