Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 12:58

SĂRITURI CU SCHIURILE

Râşnov: 120 de sportivi din 22 de ţări sar în aceste zile pentru puncte în ierarhia FIS

Autor: Iulian CUIBAR

Publicat la 22 sepembrie 2017

După zile pline în Carpat Cup şi FIS Cup, trambulinele de pe Valea Cărbunării găzduiesc în weekend Continental Cup, în premieră pentru România

Râşnov: 120 de sportivi din 22 de ţări sar în aceste zile pentru puncte în ierarhia FIS

Un adevărat regal al săriturilor cu schiurile are loc în această săptămână la Râşnov, punctul culminant reprezentându-l Cupa Continentală la masculin, o premieră pentru România, care se va desfăşura sâmbătă şi duminică. Astfel, 120 sportivi  sunt prezenţi Complexul Olimpic de pe Valea Cărbunării, aceştia reprezentând 22 de ţări (SUA, Japonia, Austria, Canada, Ucraina, Slovenia, Slovacia, Cehia, Kazahstan, Turcia, Letonia, Estonia, Bulgaria, Georgia, Ungaria, Finlanda, Polonia, Norvegia, Elveţia, Germania, Rusia, România). România este reprezentată în competiţii de Dana Haralambie, Carina Militaru, Daria Chindriş, Diana Trâmbiţaş, Eduard Torok, Florin Feroiu, Iulian Pîtea, Daniel Cacina, Radu Păcurar, Mihnea Spulber, Farkas Hunor, Andrei Feldoreanu, Sorin Mitrofan, Benedek Lorand, Mario Butnaru, Mircea Jipescu, Radu Ardelean, Denis Butaru, Alexandru Ruceanu şi Alexandru Folea.
„Suntem bucuroşi că putem găzdui acest eveniment, pe care l-am primit în urma bunei organizări a celor şase etape de Cupă Mondială la feminin găzduite până în prezent. Condiţiile pe care am putut să le asigurăm sunt la cele mai înalte standarde, bazele sunt pregătite, partea de cazare de asemenea. Avem peste 120 de săritori de primă valoare din 22 de ţări şi aşteptăm cât mai multă lume să vină să urmărească întrecerile. Tribunele au fost amenajate şi cei prezenţi sunt aşteptaţi în cele mai bune condiţii”, a declarat Liviu Butnariu (foto stânga), primarul oraşului Râşnov.

Test pentru un eventual Grand Prix de băieţi în 2018
„Sper ca după încheierea celor trei competiţii din această săptămână, reprezentatul Federaţiei Internaţionale de Schi să facă un raport care să ne ajute să obţinem organizarea Cupă Mondială de băieţi, Grand Prix, chiar în această perioadă, care sunt convins că va aduce în România peste 30-40.000 de iubitori ai săriturilor din întreaga lume”, a spus Puiu Gaspar (foto dreapta), secretar general al Federaţiei de Schi Biatlon. În vederea organizării Grand Prix-ului masculin din 2018, s-au făcut cereri către Ministerul Dezvoltării în vederea construirii unei tribune la Complexul Olimpic de pe Valea Cărbunării, aceasta urmând să deservească trambulinele de K90 şi de K64, Primăria Râşnov demarând deja procedurile de proiectare.

Dana Haralambie s-a impus în prima etapă de FIS Cup
Etapele de Cupă Continentală din weekend au fost precedate de Carpat Cup şi două etape de FIS Cup.
Întrecerea feminină de la Carpat Cup a avut un podium ce a aparţinut în totalitate Poloniei (Kamila Karpiel, Anna Twardosz şi Paulina Cieslar), în timp ce la băieţi s-au clasat pe primele două locuri sportivi din Cehia (Radek Selcer şi Jakub Sikola), urmaţi de rusul Ilya Baskakov.
În etapa de FIS Cup de joi, pe prima poziţie s-a situat săceleanca Daniela Haralambie, urmată de Kamila Karpiel (Polonia) şi Stepanka Ptackova (Cehia), pe când la băieţi podiumul a avut următoarea componenţă: Markus Rupitsch (Austria), Dominik Maylaender (Germania), Philipp Aschenwald (Austria).

Transport gratuit, din 30 în 30 de minute
În ambele zile de Continental Cup, organizatorii vor pune la dispoziţie autobuze pentru transportul din centrul oraşului (strada Mihai Viteazu) până la trambulinele de pe Valea Cărbunării.
- Sâmbătă, 23 septembrie: plecare (tur) de pe strada Mihai Viteazu, începând cu ora 14.00, până la ora 18.00 (se va circula din 30 în 30 de minute);plecare (retur) de pe Valea Cărbunării, începând cu ora 14.30, până la ora 18.30 (se va circula din 30 în 30 de minute).
- Duminică, 24 septembrie: plecare (tur) de pe strada Mihai Viteazu, începând cu ora 9.00, până la ora 13.00 (se va circula din 30 în 30 de minute);plecare (retur) de pe Valea Cărbunării, începând cu ora 9.30, până la ora 14.00 (se va circula din 30 în 30 de minute).

Programul finalului de săptămână
Vineri 21 septembrie – FIS Cup (feminin şi masculin)
- ora 9:30 (trambulina HS 100 m) – săritura de probă (feminin)
- ora 10:30 (trambulina HS 100 m) – Manşa I + Manşa a II-a (feminin)
- ora 13 (trambulina HS 100 m) – săritura de probă (masculin)
- ora 14 (trambulina HS 100 m) – Manşa I + Manşa a II-a (masculin)
Sâmbătă 23 septembrie – Continental Cup (masculin)
- ora 14:30 (trambulina HS 100 m) – sărituri de probă (două runde)
- ora 16:30 (trambulina HS 100 m) – Manşa I + Manşa a II-a
Duminică 24 septembrie – Continental Cup (masculin)
- ora 10 (trambulina HS 100 m) – săritura de probă
- ora 11 (trambulina HS 100 m) –  Manşa I + Manşa a II-a
 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie