Rodica - un caz fericit de ,,evadare” din infernul orfelinatelor

În octombrie  2010,  Rodica, o elevă în vârstă de 10 ani, aproape oarbă, cu ochelari de vedere grei ca nişte bolovani, greu de suportat, având +22 dioptrii, a atras atenţia colegilor de clasă şi învăţătoarei lor, Carmen Rebeca. Aflând, că eleva cu probleme grave de vedere este un copil abandonat într-un orfelinat braşovean, învăţătoarea clasei a apelat la elevii ei şi la părinţii acestora, ca să-i cumpere alţi ochelari de vedere.
În decembrie acelaşi an, când elevii clasei pregăteau serbarea de Crăciun, Rodica a rugat-o pe învăţătoare, s-o caute pe preşedinta de la Asociaţia Catharsis Braşov doamna Azota Popescu şi s-o invite la serbare. În plus, Rodica i-a povestit învăţătoarei că a plecat de mai multe ori de la orfelinat dar de fiecare dată după ce a fost găsită a fost ameninţată cu închiderea în beci dacă mai fuge.

Statul nu avea bani pentru ochelari
Preşedinta acestei asociaţii cu adevărat caritabile, Azota Popescu, povesteşte că „am vizitat-o la şcoală şi aşa am aflat, că Rodica n-a mai fost la de trei ani la medicul oftalmolog şi tot de trei ani nu-şi mai schimbase ochelarii… timp în care boala ei a avansat halucinant. Tot atunci mi s-a spus că a fost reinstituţionalizată la Casa «Maria» din Braşov, după ce a crescut în trei familii de asistenţă maternală. Eu am cunoscut-o pe fetiţă de când avea vârsta de doi ani, iar prima asistentă maternală, doamna Jana Vlad, a venit cu micuţa la Catharsis, rugându-ne să-i achităm costul ochelarilor de vedere, pe motiv că Protecţia Copilului nu are bani. De atunci, din martie 2002, noi i-am asigurat fondurile necesare pentru schimbarea ochelarilor de vedere, din şase în şase luni, aşa cum îi recomanda medicul curant. Iar ulterior, am aflat că o prietenă de-a învăţătoarei şi părinţii elevilor au achitat costul ochelarilor. Şi, ceea ce este la fel de grav, este faptul că Rodica nu s-a putut acomoda la condiţiile din centrul în care a fost reinstituţionalizată la vârsta de 9 ani, după ce crescuse în trei familii, în trei case, în trei localităţi. M-a rugat s-o ajut să ajungă într-o familie, până nu este prea târziu. «M-au dus la pierzanie», spunea fetiţa cu ochii plini de lacrimi”.
Până la reinstituţionalizare, Rodica a crescuse până la vârsta de nouă ani în trei familii de asistenţi maternali şi implicit în trei locaţii diferite. La Braşov a stat şapte ani în familia Jana şi Constantin Vlad. Apoi la Zărneşti doi ani şi încă un an în cartierul Noua din Braşov.

Mama biologică a semnat de cinci ori consimţământul la adopţie
Reinstituţionalizată în orfelinat la vârsta de 9 ani, printre copii cu reale probleme de comportament şi disperată, că aproape nu mai vedea fetiţa nu s-a adaptat şi a încercat să evadeze de mai multe ori. A fost găsită pe stradă sau în staţii de autobuz şi adusă înapoi. Dar ce copil ar prefera să stea „pă stradă” dacă condiţiile din orfelinat ar fi cât de cât umane? Seara, povesteşte acum Rodica, se izbea de pereţi sperând să se termine coşmarul. Singură, alungată, aproape oarbă, neacceptată de nimeni şi ignorată de sistem.
Când au aflat că fetiţa a ajuns din nou într-un orfelinat, după ce timp de 9 ani s-a aflat la diverşi asistenţi maternali, cei de la Catharsis au încercat să-i găsească o familie. Astfel că, împreună cu asistentul social de la Protecţia Copilului Braşov, Gabriela Zevedei, responsabil de caz, s-au dus la mama naturală, sperând ca aceasta din urmă să-şi reprimească fiica naturală acasă.
„Ca să scape din orfelinat, a rugat-o pe Carmen Rebeca, învăţătoarea clasei, să mă caute... Dar ca s-o scot din orfelinat, era nevoie de o familie care s-o accepte cu toate problemele ei. I-am căutat familia biologică. Mama nici n-a vrut să audă. Semnase de cinci ori consimţământul la adopţie, refuzând chiar să se întâlnească cu ea, sau măcar s-o cunoască, motivând că mai are acasă doi copii şi nu vrea ca tatăl acestora să afle că ea mai are un alt copil pe care l-a abandonat la naştere”, povesteşte Azota.
Aşa că doamna Popescu a început calvarul drumului spre normalitate al salvării unui copil, drum ce trece prin furcile caudine ale unei birocraţii obtuze. Primul pas? Să aibă curajul şi tenacitatea de a bate la toate uşile oficialităţilor.

Protecţia Copilului Braşov i-a refuzat Rodicăi dreptul la o familie de plasament
Cum Rodica nu a fost cerută niciodată în adopţie naţională din cauza afecţiunilor oftalmologice, cei de la Catharsis au căutat o familie de plasament. Şi au găsit-o după şase luni. Copilul a fost acceptat de o doamnă, Galia Mihau, care deşi îi cunoştea problemele dar directorul de la Protecţia Copilului de atunci, Virginia Martin, a refuzat acel plasament. Motivaţia directoarei a fost aceea că doamna Mihaiu a refuzat să mai fie asistent maternal în ziua când a fost obligată să primească încă un copil, adică al treilea, pe lângă cei doi pe care îi avea în plasament încă de la naşterea lor.
Astfel, căutarea unei familii care s-o ia pe Rodica în plasament a durat încă trei ani dar fără şanse. Disperată, Rodica s-a agăţat de Asociţia Catharsis. Într-o zi din august 2012, Rodica a fugit din orfelinat, s-a dus la Catharsis şi a refuzat să se mai întoarcă. Împlinise deja 12 ani, vederea îi slăbise rău de tot şi copilul simţea că nimănui nu-i păsa de ea.
Ca s-o ajute, Azota Popescu şi-a asumat răspunderea medicală şi juridică. A cerut-o în plasament, într-un moment în care la uşa asociaţiei băteau zilnic destul de mulţi tineri sau copii în dificultate. Procedura juridică de plasament s-a încheiat greu, prin proces cu cei de la Protecţia Copilului Braşov. Dar procurorul de şedinţă a admis recursul la sfârşit de octombrie 2013. Astfel, viaţa unui minor hărţuit de sistem  a intrat în normalitate după ce mai ratase o şansă când era extrem de mică.
În 2003, Comitetul Român pentru Adopţii a selecţionat o familie din Germania pentru adopţia ei. Familia din Germania au acceptat-o imediat, fără să ţină cont de diagnostic. Nemţii mai adoptaseră doi minori din România, unul în 1997 din Cluj-Napoca şi altul în 2000 din Brăila. Doreau să adopte mai mulţi copii, în special copii respinşi la adopţia naţională pe motive de boală. Dar adopţia a fost blocată definitiv în ianuarie 2004, când Guvernul Năstase, la „preţioasele indicaţii” ale Baronesei Emmei Nicholson, rapotor european pentru România la vremea respectivă, a blocat adopţiile internaţionale aflate pe rol.
 
Totuşi, povestea Rodicăi s-a încheiat cu „happy end” luna trecută
Astfel, în 2013, după ce a tot implorat sistemul să o ajute să salveze un copil, Azota Popescu a reuşit să o ia pe minora Rodica la... ea acasă.
Timp în care, riguros, Protecţia Copilului a verificat constant condiţiile oferite acesteia. Conform legislaţiei. Dar tot acelaşi sistem subvenţionat de la bugetul de stat şi judicioşii săi amploiaţi nu avea fondurile necesare nu pentru subvenţionarea unei operaţii ci nici măcar pentru o pereche de ochelari cu asemenea dioptrii foarte mari.
„Dumnezeu mi-a încredinţat-o mie pe Rodica şi mi-a dăruit o forţă divină, ca să pot să lupt pentru binele ei, cu toate guvernele succedate la putere din 2004 până în prezent. Misiunea mea s-a împlinită greu, dar cu succes deplin. Miercuri, 21 martie 2018, povestea lui Rodica s-a încheiat cu happy-end, în Italia la Florence, unde Rodica şi-a aniversat majoratul”, spune Azota.
Dar cum s-a împlinit? De loc simplu.
Prin voinţa Asociaţiei Catharsis şi cu sprijinul Tribunalului pentru Minori Braşov, care la solicitarea Azotei Popescu a acceptat în 2014 ca aceasta să fie tratată, împotriva dorinţei Protecţiei Copilului, în Italia, unde fata a fost înscrisă şi la un Liceu Lingvistic. Liceu unde, acum, se află în anul trei şi studiază latina, italiana, franceza, spaniola şi engleza.
Mai mult, Rodica, ce a împlinit 18 ani şi acum are puterea să decidă pentru ea şi se pregăteşte să încheie un contract cu Tribunalul pentru Minori din Florenţa, unde va face traduceri pentru sistemul judiciar italian în cazul copiilor romi sau români părăsiţi acolo de părinţi sau abuzaţi.
Şi mai doreşte să rămână în Italia pentru finalizarea studiilor, dar şi să-şi petreacă vacanţele la Braşov, în calitate de voluntar la Casa de copii „Maria”, unde, timp de trei ani, ea a simţit că-i este foarte greu şi înnebuneşte... Şi vrea să le mulţumească tuturor celor care au înţeles-o şi au ajutat-o să fie ceea ce este azi, o tânără fără probleme de sănătate.