Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6687 RON

1 GBP = 5.8125 RON

1 XAU = 357.7647 RON

1 AED = 1.2712 RON

1 AUD = 2.9982 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8906 RON

1 CAD = 3.3943 RON

1 CHF = 5.1404 RON

1 CNY = 0.6447 RON

1 CZK = 0.1970 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0966 RON

1 HUF = 1.2610 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0228 RON

1 KRW = 0.3383 RON

1 MDL = 0.2591 RON

1 MXN = 0.2704 RON

1 NOK = 0.4231 RON

1 NZD = 2.7527 RON

1 PLN = 1.1514 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4259 RON

1 TRY = 0.1438 RON

1 UAH = 0.1172 RON

1 XDR = 6.1447 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8166 - 19 apr 13:19

Ruşii de la Svetofor vor deschide un supermarket Mere pe strada Zizinului, în locul unor hale industriale

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 25 octombrie 2018

„Dezideratul nostru, cu 20% sub preţul pieţei”

Ruşii de la Svetofor vor deschide un supermarket Mere pe strada Zizinului, în locul unor hale industriale

Hard discounterul Svetofor din Rusia va inaugura vineri, 26 octombrie, la Snagov, primul său magazin de pe plan local sub brandul Mere şi se pregăteşte de noi deschideri, a declarat Daniel Vasile, director achiziţii produse alimentare din cadrul retailerului. Până la finele anului, planul companiei ruse este de a ajunge la cinci unităţi la nivel naţional şi de a-şi convinge potenţialii clienţi, persoane cu venituri mici şi medii, că brandul are cele mai mici preţuri din piaţă - în medie cu 20% sub concurenţa directă. „Părintele nostru este Svetofor din Rusia, noi fiind practic o clonă a magazinelor lor de acolo. Preţul va fi principalul nostru avantaj pe piaţă, dezideratul nostru este de a fi cu 20% sub preţul pieţei. Dacă nu reuşim acest lucru, preferăm să nu avem respectivul SKU pe rafturile noastre. Tot ce avem în magazin încercăm să aducem cu discountul promis. Este dificil, dar facem ce putem pentru a fi cel mai ieftin lanţ de magazine din ţară", explică managerul.
Conceptul Mere presupune magazine cu suprafeţe între 800 şi 1.200 de metri pătraţi, în spaţii închiriate, situate la periferia oraşelor medii şi mici unde populaţia are un potenţial financiar scăzut. Magazinele vor comercializa în jur de 800 de sku-uri (produse), din care aproximativ 30% non alimentare, produse fabricate în România şi de import. De asemenea, lanţul rusesc va comercializa în mare parte produse necunoscute până acum publicului român, sau mai puţin cunoscute. Retailerul nu va pune pe rafturi mărci private ca restul hard-discounterilor.
„Avem mărci necunoscute sau mai puţin cunoscute publicului din România, ori sub-branduri ale producătorilor mari (produse mai puţin listate ale producătorilor mari, n.r.). Vom avea şi branduri, dar acestea intră la noi în magazine în condiţii speciale, cu minus 40% reducere faţă de preţul normal. Mai sunt capete de stoc. Produsele pe care le avem sunt în mare parte fabricate în România, dar avem şi câteva SKU-uri din Ucraina, Republica Moldova, Ungaria, Germania, de unde avem detergenţi, spre exemplu, sau Turcia, de unde provin unele dulciuri. Distribuitorii pe care i-am ales până acum sunt români, chiar dacă aduc şi produse importate, cu acoperire naţională pentru că următorul magazin va fi la Braşov, destul de departe de Snagov", mai spune Vasile, potrivit căruia sunt mulţi distribuitori care nu au fost ofertaţi încă de concurenţă. Potrivit companiei, magazinul Mere din Braşov va fi situate pe strada Zizinului 113A, ruşii achiziţionând o serie de hale industriale ale unei companii aflate în insolvenţă. Deocamdată nu se cunoaşte data de deschidere.

Vor 50 de magazine  
Aflat în uşoară întârziere cu primul magazin deschis, pentru care ar fi trebuit să se taie panglica în luna septembrie, Svetofor plănuieşte ca până la finele acestui an să aibă o reţea de cinci magazine deja operaţíonale. Următoarele deschideri ar trebui să fie la Braşov, Piatra Neamţ, Suceava şi Tecuci. „Planul era ca până la sfârşitul acestui an să avem 15 magazine, dar a mers foarte greu. Au fost probleme cu avizarea, cu echipamentele etc. În 4-5 ani sperăm să ajungem la o reţea de 50 de magazine”, mai spune managerul, potrivit căruia brandul urmează să intre şi pe piaţa bucureşteană. „Echipa de dezvoltare se uită şi la Bucureşti, dar acesta nu este o prioritate pentru noi. La un număr de 10-15 magazine, probabil va fi şi unul în capitală", susţine Vasile, care estimează trecerea pe profit după primul an de funcţionare a lanţului în România.
Svetofor, cu peste 800 de magazine de tip discount în Rusia, este prezent şi pe pieţele din Kazahstan, Belarus şi China. Pe plan local are ca principali competitori nemţii de la Lidl şi de la Penny Market.

+2 -6

Comentarii

Ariciul

2018-10-25 12:04:14


Aduc si omuleti verzi ca in Ucraina?

rammstein

2018-10-25 07:28:31


ce vand rusii astia ,rachete,arme,bolsevism...adica nu ne mai ajung magazinele noastre si hopa vin rusii sa ne faca piata..."„Rău era cu «der, die, das»/ Da-i mai rău cu «davai ceas»/ De la Nistru pân' la Don/ Davai ceas, davai palton/ Davai ceas, davai moșie/ Harașo, tovărășie”....

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie