Să nu întreb niciodată „de ce mi-ai dat mie asta, Doamne?”

Cu Miriam de mână, nepoata sa de 11 ani, a alergat 2 kilometri la crosul Aleargă TU pentru EI, pe Aleea de Sub Tâmpa. „Să nu abandonezi niciodată”, i-a spus fetiţei când aceasta se plângea că îi e greu şi  nu mai poate.

„Ştii că încă mai visez că alerg? Că alerg şi mă antrenez?” Ar putea părea surprinzător să auzi asta de la o bunicuţă de 63 de ani. Însă aveam să aflu curând că acesta nu era nici pe departe cel mai uimitor lucru la doamna Gabi.
Pe Gabi Miu am cunoscut-o la Hospice Casa Speranţei, unde miercuri de miercuri vine să ajute. E voluntar în Centrul de Zi pentru adulţi de mai bine de trei ani. ”Când pot, fac treabă, când nu, stau aici şi vorbesc cu lumea. Le povestesc prin ce-am trecut eu, îi încurajez. Oamenii poate vin supăraţi prima oară, dar apoi, când văd că nu sunt singuri, că aici glumim, povestim, nu mai au apăsare”, povesteşte Gabi.
E o mână de om şi ar putea să-ţi pară plăpândă la prima vedere. Însă ochii îi sclipesc şi dezvăluie o forţă care ar muta şi munţii din loc. Este o forţă născută dar şi antrenată, pentru că Gabi a făcut atletism în copilărie.
Are 63 de ani şi a cunoscut toate feţele suferinţei.  În urmă cu 18 ani, un verdict crunt a venit implacabil. „Când am citit diagnosticul, m-am schimbat la faţă. Am întrebat-o pe doctoriţă ce înseamnă. A ezitat la început, apoi mi-a zis: «Doamna Miu, dumneavoastră ştiţi ce înseamnă diagnosticul, dar vreţi să-l auziţi din gura mea…e un cancer invaziv», mi-a spus. Am plecat acasă de la Spitalul de Oncologie, îmi păcăneau urechile, n-am ştiut cum am ajuns în staţia de autobuz de la Livadă şi am zis Doamne, ajută-mă să ajung acasă şi niciodată să nu întreb de ce mi-ai dat mie asta”.
Au urmat zile grele, cu tratamente agresive. „Am făcut vreo 16 serii de citostatice a 21 de zile, şi după fiecare ziceam: la următoarea nu mă mai duc. Dar cu două zile înainte de următoarea serie, când mai trecea răul, ziceam las că mă duc şi la asta. Stăteam in sufragerie, aveam un ciobănesc german care venea şi stătea lângă mine, nici apă nu-i trebuia, când gemeam eu gemea şi el”, îşi aminteşte Gabi.
A înfruntat boala cu îndârjire, fără să se gândească o clipă că viaţa îi rezervase o suferinţă şi mai mare. După 3 ani de luptă împotriva cancerului, fiul său de 26 de ani, Emil, avea să primească un diagnostic similar: cancer, cu metastaze pulmonare. Au împărţit acelaşi salon de spital, mamă şi fiu, au vegheat unul la căpătâiul celuilalt, s-au încurajat şi au sperat împreună…
„Ne ţineam de mână şi-mi spunea: dacă te doare, dacă ţi-e rău, strânge-mă de mână şi-atunci o să ştiu. Şi la fel o să fac şi eu, o să te strâng tare…”, povesteşte Gabi şi lacrimile i se ivesc discret printre gene. Boala a biruit tinereţea şi l-a doborât pe Emil la numai 27 de ani.
Suferinţa unei boli cumplite, alături de pierderea unui copil ar putea îngenunchea pe oricine…Iar Gabi s-a rugat din nou: „Ajută-mă Doamne să nu întreb de ce mi-ai dat mie asta”.
S-a rugat şi a dus povara grea… A găsit sprijin în Dumnezeu, în familie, în cele două fiice care i-au dăruit 7 nepoţi. Trei ani mai târziu însă boala a lovit din nou, de data asta cu metastaze la coloană. Atunci a aflat de Hospice Casa Speranţei.
„Oamenii ăştia atâta s-au îngrijit de mine că aveam 37 de kg când am venit prima dată aici. M-a adus ginere-meu, m-a aşezat pe canapea şi nici n-am putut să mă ridic de-acolo”, îşi aminteşte Gabi.
La Hospice a învăţat cum să prindă din nou putere în faţa bolii, cum să-i ţină piept, cum să se îngrijească mai bine. A găsit în oamenii de la Hospice şi în poveştile lor inspiraţie şi forţă. Şi s-a ridicat din nou. Acum vine la Centrul de Zi ca voluntar, în fiecare miercuri, pentru că vrea să dea mai departe din ce a primit.
Să ai credinţă, să nu renunţi câtă vreme există o umbră de speranţă, să lupţi pentru tine şi pentru cei pe care-i iubeşti. Asta le spune pacienţilor, dar aşa îşi îndeamnă şi nepoţii.
Sunt peste 4.000 de pacienţi adulţi şi copii care, asemeni Gabrielei Miu primesc an de an îngrijire medicală şi sprijin la Hospice Casa Speranţei. Pentru ca aceste servicii gratuite să poată fi oferite celor care au nevoie de ele, e nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. Companiile pot direcţiona până la 20% din impozitul pe profit sau pe venit către Hospice Casa Speranţei – detalii pe hospice.ro, iar persoanele fizice pot face donaţii pe site sau direct la sediul de pe str. Sitei nr. 17A.
(Ioana Tănase, newsbv.ro)