Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 13:05

Se caută artişti pentru „Războaie în Bastionul Ţesătorilor”

Autor: Adina CHIRVASĂ

Publicat la 28 martie 2017

Se caută artişti pentru „Războaie în Bastionul Ţesătorilor”

Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor - rezidenţe artistice” caută artişti  debutanţi şi profesionişti din orice domeniu artistic, care trăiesc şi lucrează în România. Înscrieri se fac în perioada  15 martie – 7 aprilie. Proiectul este organizat de Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi Asociaţia Forums, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi sprijinit de Consiliul Judeţean Braşov, şi reprezintă un demers recuperator care oferă şansa unor întâlniri provocatoare între 4 păstrători locali autentici ai tehnicii tradiţionale de ţesut la război şi 4 artişti contemporani provenind din diverse arii artistice, care să conducă la crearea unor colecţii de autor (lucrări de artă si design contemporan) bazate pe valorificarea tehnicilor şi modelelor tradiţionale. Întregul proiect, derulat până în octombrie 2017, constă în organizarea a două rezidenţe pentru 4 artişti contemporani, acompaniaţi de 4 artizani şi de un tehnician, şi în pregătirea unei expoziţii itinerante în Bastionul Ţesătorilor Braşov şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti. Rezidenţele şi expoziţiile vor fi documentate fotografic şi video, iar la finalul proiectului se va lansa un catalog-album. Concluziile proiectului vor fi prezentate şi în cadrul unui workshop dedicat, la Universitatea de Artă Bucureşti.
Prima rezidenţă (4-10 mai 2017) constă în organizarea unei sesiuni de documentare în zona Bran-Moieciu, cu participarea artiştilor selectaţi, şi va oferi posibilitatea acestora să interacţioneze cu comunitatea si să aprofundeze specificul local. În cadrul celei de-a doua rezidenţe de la Bastionul Ţesătorilor din Braşov (31 iulie - 9 august 2017), artiştii vor fi susţinuţi de artizani pentru a-şi pune în practică viziunea proprie asupra tematicii, creând 4 colecţii de autor. Lucrările finale vor rămâne în patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov.
Cei interesaţi trebuie să trimită, în format electronic (word, pdf, jpg, arhivă etc.), pe adresa asociatiaforums@gmail.com , până pe 7 aprilie 2017 (inclusiv) o biografie profesională (studii, expoziţii, link-uri către/imagini pentru lucrările proprii etc.), o idee /schiţă a lucrării (text, simulare 3D, design grafic (computer), desen/pictură).
Potrivit iniţiatorilor, proiectului, criteriile de selecţie sunt abordarea originală în ceea ce priveşte propunerea/schiţa; posibilitatea de transpunere a lucrării în tehnica tapiseriei şi disponibilitatea artistului de a conlucra cu artizanul şi tehnicianul.
Până pe 20 aprilie, curatorul proiectului şi organizatorii vor selecta 4 artişti, având o listă de rezervă, în cazul în care unul dintre artiştii finalişti nu va putea onora participarea la ambele rezidenţe. Decizia de selecţie a organizatorilor este finală.
Pe baza propunerii/schiţei şi în cadrul celor două rezidenţe, artistul va lucra alături de o ţesătoare specializată. „Nu există taxă de participare. Participarea la rezidenţe şi cazarea sunt gratuite. Lâna pentru producţia lucrării este asigurată. Orice alte elemente de producţie şi costul acestora cad în sarcina artiştilor. Onorariul fiecărui artist este de 2.300 lei brut”, au precizat iniţiatorii proiectului.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie