Sexul îngerilor, Iohannis şi Baraba

Deşi ştiu că toată lumea ştie, pentru că sunt un individ căruia îi place să se repete, reamintesc o povestioară amuzant de sângeroasă din secolul XV, de la căderea Constantinopolului.
Mai exact, în 1453, în timp ce armatele lui Mehmed al II-lea Cuceritorul - sau Fâtih, cum îl alintă turcii - formate din cel puţin 80.000 de soldaţi, asediau cetatea-capitală a „Imperiului” Bizantin (am folosit ghilimele la imperiu pentru că Constantin al XI-lea Paleologul mai deţinea doar oraşul ce era apărat de maxim 7.000 de oameni, din care doar vreo 2.000 de mercenari erau chiar profesionişti, şi o bucata mică din Peloponez) se petreceau nişte chestii legate de dispute ce sunt valabile şi acum.
Discuţii futile.
În acele zile disperate de luptă, presărate de moarte, intelectualii de atunci ai rămăşiţelor din imperiu discutau aprig - fiind atent monitorizaţi de cetăţenii oneşti ai oraşului ce aveau alte probleme decât asediul - dacă îngerii... au sex sau nu.
Între timp, otomanii anatolieni au găsit o poartă uitată deschisă de prea puţinii apărători – cetatea avea peste 23,5 de kilometri de ziduri şi porţi - şi au căsăpit floarea intelectualităţii bizantine, lăsând şi astăzi, după şase secole, problema sexului îngerilor nerezolvată.
Şi dacă tot vorbim de sex, merită amintit că Mehmet al II-lea avea un harem format din... tineri băieţi. Progresismul funcţiona şi atunci.
Aparent se poate pune întrebarea ce legătură are asta cu mirificul secol XXI al tehnologiei şi al democraţiei procurorilor cu patalama corporatistă.
Are.
Într-un moment în care a fost în sfârşit atenţionat de consilierii săi că începe bairamul electoral ce va dura doi ani, preşedintele imparţial şi echidistant al României vine să ne propună un referendum pe tema justiţiei.
Ideea este excelentă, dar are câteva vicii de procedură.

Unu:  În general să votezi dacă justiţia se aplică sau nu în forma actuală este profund neconstituţional.
Legile justiţiei nu pot fi modificate prin referendum.
Guvernul are - din păcate!? - atribuţii legale să dea OUG. Atunci să modificăm Constituţia? Alt referendum. Ce trebuie aprobat de Parlament ulterior. Pe bune? Şi dacă nu îl aprobă? Demite Iohannis Parlamentul? Poate. Dar şi Parlamentul poate să-l demită pe preşedintele în funcţie.
Şi apar nişte întrebări ce ţin de bani, combinaţii, chiolhanuri şi funcţii.
Vrea Iohannis să-şi piardă rolul principal şi beneficiile, urmând ca România să aibă un interimat pentru job-ul de şef de stat, un alt cetăţean probabil la fel de neutru politic ca şi el?
Un preşedinte interimar propus de majoritatea parlamentară actuală, respectiv: PSD – ALDE - UDMR?
Dragnea poate fi exclus din ecuaţie că are dosare, deci interimatul poate fi condus de Tăriceanu - nu săriţi, se poate mult mai rău - sau de ridicolul Codrin Ştefănescu.
Pe de altă parte, credeţi că riscă parlamentarii să nu-şi încheie mandatul - în acest caz pa pensii speciale, lefuri arogante, dar şi nenumăratele beneficii? Respectiv fonduri pentru deplasare, maşini şi telefoane plătite de contribuabili, cheltuieli inutile dar deductibile, cazări gratis, bugete pentru lichelele&amantele angajate, influenţă asupra sectorului de stat, şpăgi pentru promovarea unor legi pentru sectorul privat, etc?
Părerea mea de cetăţean votant: Nu, de trei ori Nu.

Doi: Referendumurile consultative sunt la fel de utile ca mersul cu trotineta electrică. Nici nu faci mişcare, dar tot inspiri noxele de pe bulevardele aglomerate. Dar măcar nu ai mers cu maşina.
Eşti un ecologist în trend şi dizident cu selfie de ocazie.
Haideţi să ne amintim de referendumurile legate de suspendarea preşedintelui Băsescu sau/şi de reducerea numărului de parlamentari la numai 300. Ambele au fost votate. Şi? Şi ce dacă!

Trei: Revin la amuzamentul votării publice a ideii ce sună cam aşa: să se aplice legea sau nu? Ce spuneţi?
Legea, aşa cum este ea, nu comentez calitativ, este mereu discutabilă dar definitoriu-obligatoriu-aplicabilă.
Aşa că simt nevoia să fac un mic recurs la istorie.
În urmă cu aproape două mii de ani, zice a doua cea mai citită carte de pe planetă - după cea a lui Cervantes – spune că un rege de interes local, Pilat din Pont, a făcut un referendum legat de aplicarea legilor justiţiei.
Mai exact a chemat cetăţenii din Ierusalim să aleagă între răstignirea unuia care contesta dogmele vremii promovând toleranţa, încrederea, pacea şi detaşarea spirituală faţă de avariţia băncilor – numite atunci temple - vizavi de a unui tâlhar. Simplu, a fost o alegere decisă de mulţime între pârâtul Iisus şi un infractor de drept comun, Barabas.
Ce au ales votanţii isterizaţi ştim şi acum, că tot vine Paştele.
Pilat din Sibiu reia o temă cu final tragic şi acum, mergând pe ideea  că justiţia este un moft, dar trebuie să fie populară şi aleatorie dacă convine cu-i trebuie. Cu această ocazie vrea să mai taie nişte păduri pentru hârtia de vot  – SC UDMR Ţinutul Secuiesc SA ştie? Are profit? -  ca să se simuleze din nou democraţia clasică.
Dacă aproape de mijlocul secolului trecut un sinistru, Stalin, spunea că nu contează cine votează ci cei care numără voturile, acum avem dreptul de a vota la nesfârşit până iese cine trebuie. Vezi cazul Brexit.
Cum ţara asta are cele mai multe sărbători legale din universul cunoscut – că au ajuns şomerii ce lucrează la negru pe ici pe colo pentru o bucată de pâine în plus invidioşi pe bugetari – propun ca la fiecare sărbătoare să se organizeze şi un referendum.
Finalitatea este aceeaşi.
Q.E.D.