Sorina de 10

Fiica uneia dintre cele mai mari handbaliste din România, Sorina Tîrcă abia a trecut de majorat şi este la rândul ei una din marile promisiuni ale generaţiei tinere. Viaţa ei se împarte între şcoală, antrenamente şi multe, multe meciuri, evoluând atât pentru Corona în Liga Naţională cât şi pentru „satelitul” formaţiei din Divizia A.
„E greu cu timpul, dar trebuie neapărat să duc bine şi şcoala. În vara viitoare voi da Bac-ul şi apoi vreau să fac Facultatea de Drept. M-am apucat de meditaţii, pentru că lipsesc de la ore şi trebuie să compensez. Îmi doresc să termin cu note bune, aşa cum am avut pe toată perioada liceului şi când eram mai mică”, povesteşte în timpul unei scurte plimbări pe aleile din centrul Braşovului, unde locuieşte de aproape 15 ani.
De ce dorinţa de a urma o altă facultate decât „Sportul”? „Pentru că mă gândesc ce voi face atunci când voi termina cariera şi chiar dacă mai sunt mulţi ani până la acel moment, ştiu sigur că nu voi continua în sport. Nu vreau să devin antrenor, e o meserie care te consumă, am văzut cât suferea mama după un joc pierdut. Nici la copii nu mă văd lucrând, pentru că nu cred că aş avea răbdare”.

Primi paşi în...tenis...
Până să înceapă handbalul, a practicat tenisul, una dintre pasiunile sale şi în ziua de azi. „Locuiesc aproape de Baza Olimpia, iar când ne-am mutat de la Vâlcea la Braşov am văzut meciuri acolo şi m-a atras mult. Am practicat timp de patru ani. Mai joc şi azi, câteodată, cu prietenii, cu mama, cu tata. Îmi place să urmăresc marile turnee, atât la fete cât şi la băieţi”. Iar tenisul nu este singurul sport urmărit, mai ales că face parte
dintr-o familie în care sportul „se mănâncă pe pâine”. „Mă uit şi la fotbal, intern, internaţional. Microbul l-am luat de la tata. Se uita la meciuri când eram mică, ţinea cu Dinamo, mi-a plăcut şi am început să ne uităm împreună. De jucat, însă, prea puţin. Doar la antrenament, cu fetele, mai reuşesc să dau şi câte un gol”.

...şi ascensiunea către prima echipă
Prima antrenoare la handbal i-a fost chiar mama, Mariana Tîrcă. „La 9 ani am început. Încă eram la tenis şi am mers la antrenamentele mamei şi ale domnului Dumitru Berbece. Mi-a plăcut mai mult şi am rămas acolo. Am avut un grup foarte unit la junioare. Când ne dăm azi seama că a trecut timpul şi nu mai suntem copii, ne pare rău. Am avut ani minunaţi, avem o grămadă de amintiri de la antrenamente, din cantonamente. Acum unele fete s-au lăsat, altele au plecat la alte echipe, realizăm că s-au dus, poate, cei mai frumoşi ani”.
Fire mai retrasă şi emotivă, Sorina îşi aminteşte momentul în care a făcut pasul către echipa mare. „Am fost foarte emoţionată, nu luasem contact cu un lot de senioare. Sunt mai reţinută, chiar timidă uneori, nu mă exteriorizez foarte mult. Am jucat cu CSM Ploieşti şi ne-au bătut la şapte goluri la Braşov. Nu a fost un meci pe care să ţi-l aminteşti cu drag, dar colegele mai mari m-au ajutat să mă integrez uşor, uşor”.

A renunţat la visul de a deveni doctor
Primul vis al Sorinei a fost acela de a deveni doctor, la care însă a renunţat între timp. „Ai mei au realizat că şi dacă voi face carieră în sport, nu voi rămâne în circuit după retragere, aşa că m-au îndemnat să urmez o şcoală care să mă ajute în acest sens. Mătuşa, unchiul, verişoarele mele, toţi sunt medici. Am zis să merg la medicină, mi-a plăcut dacă tot se vorbea în casă. Am început să citesc, să studiez şi am intrat la Colegiul « Grigore Antipa», pe acest profil. Mi-am dat seama însă că nu aş face faţă, e multă materie de învăţat şi nu aş avea timp”.

Liniştea Braşovului
Nu obişnuieşte să se exteriorizeze nici pe teren nici în afara lui, iar după jocuri, de cele mai multe ori preferă să se retragă în plimbări pe aleile de sub Tâmpa. „Sunt mulţumită după victorii, iar la înfrângeri, bineînţeles, sunt destul de supărată. Discut cu colegele puţin, ne descărcăm, dar ajung acasă şi nu vreau să mai aud. Am patru căţei, merg şi mă plimb cu ei în linişte”.
Consideră Braşovul a fi de departe cel mai frumos oraş din ţară, loc perfect pentru felul ei de a fi, la fel ca şi împrejurile sale. „Îmi place să ies în natură cu familia, în oraş sau la Bran, Sinaia, Predeal, iar cu prietenii la film. Urcăm pe Tâmpa mai ales că de acasă până în vârf facem 20 de minute. Mi-ar plăcea să ajung şi la mare mai des, dar chiar nu am când. Nu prea ne bucurăm de vacanţe, când e liber la echipă mergi la lot şi invers”.

Regretul Euro 2017
Unul din regretele sale îl reprezintă Campionatul European de Handbal Feminin pentru Tineret, care a avut loc în această vară în Slovenia, în ciuda titlului de obţinut. „Am avut un colectiv frumos, dar în teren a fost greu. Ne doream mult şi greşeam uşor. Toate am fi vrut o medalie, dar ne-am lovit şi de o grupă foarte grea, apoi am început să câştigăm, dar era târziu şi am terminat abia pe locul al nouălea”.
Speră însă să compenseze prin rezultate bune în sezonul care abia a început. „Avem o echipă valoroasă la Corona şi cred că ne luptăm pentru podium. În afara lui CSM Bucureşti, văd Craiova o echipă cu care ne vom bate pentru obiectivul nostru. Pe noi, cele tinere, ne ajută şi faptul că evoluăm şi la echipa de Divizia A şi oricât de obositor ar părea, e foarte bine căp adunăm minute jucate”.

„Nu aducem acasă problemele de la sală”
 „Mi s-a spus de multe ori că, fiind căpitanul naţionalei ar fi trebuit să ma impun mai mult. Dar eu evit discuţiile în contradictoriu, certurile, ăsta e felul meu, sunt liniştită. Probabil că e şi un minus în chestia asta, dar cred eu că e şi un avantaj, mă ajută să îmi păstrez mereu un echilibru”.
„Nu am neapărat echipe sau jucători preferaţi. Mi-a plăcut generaţia de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, cu Adina Meiroşu şi Ada Nechita, iar acum Kiel şi Barcelona la băieţi. Bineînţeles, ţin cu CSM Bucureşti când ajunge în fazele superioare ale Champions League”.
 „Cu mama nu vorbesc acasă despre jocul meu. Mai urmărim meciuri împreună, le comentăm, dar nu aducem acasă chestiile de la sală. Este un principiu al nostru pe care nu prea îl încălcăm, pentru că altfel ar fi prea mult handbal”.
„Nu ţin să ies la club, chiar dacă aş avea mai mult timp. Te mai gândeşti câteodată că cei de vârsta ta sunt mai mult liberi, dar compensează satisfacţiile pe care ţi le dă viaţa de sportiv”.

CV Sorina Tîrcă
Vârstă – 18 ani
Post – Inter stânga
Medalie de bronz în Liga Naţională (2016)
Semifinale de Cupa EHF (2016)
Dublă campioană naţională la junioare (2014 şi 2016)
Vicecampioană naţională la junioare (2017)
Cea mai bună marcatoare la Campionatul European U19 (2017, 56 de goluri în 7 meciuri)
Cea mai bună marcatoare la Campionatul European U17 (2015, 55 de goluri în 7 meciuri).

 Alături de părinţi şi doi dintre câinii familiei.

Foto 1: fanhandbal.ro