„Spiriduşul” de la poalele Craiului

Foto: Cu familia, ridicând cupa câştigată la un campionat naţional desfăşurat la Gheorghieni.

Foto: Antrenorul Nicolae Gârniţă face parte din familia micului schior.

Locuieşte la poalele masivului Piatra Craiului, în Zărneşti, iar când avea şase ani a văzut cum copii mai mari decât el aleargă alături de un domn. I-a plăcut şi i-a spus mamei că vrea să facă acelaşi lucru, însă nu ştia că, de fapt, alergarea era doar un antrenament pentru concursurile de schi. „Îmi plăcea să alerg, nu ştiam că o să încep să schiez. Când am văzut despre ce este vorba nu am mai vrut să merg, dar m-a convins mama. Ea mi-a pus şi schiurile în picioare, să nu râdă ceilalţi copii de mine”, îşi aminteşte zâmbind. Florin Robert Dolhăscu are acum 14 ani, este în clasa a VIII-a şi este una din marile speranţe ale fondului şi biatlonului din zona Braşovului, fiind legitimate la CSȘ Dinamo Râşnov.

Sacrificiile unei familii care crede în tot ce face
Schiul este un sport costisitor, ca să ajungi la performanţă este nevoie să investeşti mult în tine, iar situaţia materială a familiei nu este deloc grozavă, mama fiind singura care lucrează la o fabrică de lângă Braşov, iar tatăl fiind şomer. „Nu este deloc uşor, pe lângă Florin mai avem un băiat de 17 ani care e la Liceul Silvic din Braşov, trebuie însă să facem tot ce putem să le oferim câte ceva. Ne mai împrumutăm când are nevoie să meargă la concursuri, facem eforturi, dar o facem cu toată inima pentru copiii noştri”, spun părinţii lui Florin. Deşi tatăl l-ar fi vrut la fotbal sau motocross, un sport cu tradiţie mare la Zărneşti, mama a insistat să facă schi, simţind că acolo este potenţialul fiului său. Mai mult, mergea cu el la toate antrenamentele, iar înainte şi după acestea, copiii se strângeau la ea la ceai, ca şi cum ar fi fost toţi ai ei. „Am jucat fotbal în tinereţe, dar am fost înfiat de bunici, iar ei nu prea m-au lăsat la sport, nu înţelegeau ce înseamnă asta, diferenţa de vârstă mare spunându-şi cuvântul. Tocmai de asta l-am încurajat să meargă la sport, chiar dacă nu a ales ce mi-ar fi plăcut mie. Avem mare încredere în el”, spune tatăl adolescentului.

Serios la şcoală, glumeţ acasă
Cu toate că este mult timp plecat în catonamente sau la concursuri, încearcă să nu neglijeze şcoala. „Mai am o colegă care face atletism de performanţă. Ne ajută pe amândoi colegii, profesorii, noi ne dăm interesul să ajungem la zi cu toate”, spune Florin. Părinţii confirmă că deşi este o fire glumeaţă şi expansivă, băiatul nu le-a făcut niciodată probleme. Îi duc dorul când este plecat, dar îl susţin şi speră că prin sport se va realiza. În timpul liber, puţinul pe care îl mai are, îi place să joace fotbal cu prietenii, confirmând că pasiunea tatălui s-a transmis şi ea, oarecum. Ţine cu Steaua şi cu Real Madrid, iar jucătorii preferaţi sunt Cristi Tănase, Adi Popa şi Cristiano Ronaldo.

Calităţi native, speranţe pentru o carieră de succes
Calităţile şi speranţa că va ajunge un mare sportiv sunt lucruri confirmate de antrenorul său, Nicolae Gârniţă, care a văzut repede calităţile fizice şi motrice ale lui Florin. „La selecţia la care a participat am avut 100 de copii, au rămas doar 10. Este foarte iute, i se spune «spiriduşul», dar are şi rezistenţă bună, iar aceasta doar prin voinţă ţi-o faci. Este foarte ambiţios şi conştiincios. Nu are cel mai bun suport social, dată fiind situaţia materială a familiei, dar acest lucru câteodată motivează mult mai bine şi ştim multe exemple de sportivi mari care în copilărie au fost mai săraci”, ne spune antrenorul care face practic parte din familia sportivului său, vizitându-I de multe ori părinţii. Mentorul lui Florin mai spune despre acesta că baza de sportiv o are deja formată, calităţile i le ştie toată lumea, însă sunt foarte importanţi următorii ani, cei în care mulţi se pierd în faţa tentaţiilor de tot felul, de la alcool la dependenţa de tehnologie şi internet. „Dacă nu îşi pierde capul, dacă rămânem cu toţii lângă el, are toate şansele să ajungă un mare sportiv. Îl îndrum mereu, aşa cum fac şi părinţii, să aibă grijă şi de şcoală, pentru că va avea nevoie de educaţie indiferent de ce va face în viaţă. Sunt lucruri pe care nu el poţi lăsa deoparte. În 2-3 ani ne vom convinge dacă va merge pe fond sau pe biatlon şi sperăm să aibă o carieră cât mai lungă, poate până spre 40 de ani”, mai afirmă antrenorul.