Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 18:13

Turcii care au câştigat licitaţia pentru calea ferată Apaţa - Caţa vor fi contestaţi. Au fost oferte mai mici cu 27 de milioane de euro

Autor:

Publicat la 28 ianuarie 2019

Asociaţia Pro Infrastructură susţine că, în ciuda anunţării câştigătorului licitaţiei pentru reconstrucţia secţiunii Apaţa -Caţa, parte din tronsonul Braşov – Sighişoara de pe Coridorul Feroviar Rin – Dunăre, semnarea contractelor este încă foarte departe, arată BizBrasov.ro. Cel mai probabil, unii dintre participanţii la licitaţie vor depune contestaţie, mai ales că oferta lor era cu 27 de milioane de euro mai mică decât a câştigătorilor. „Luptele crâncene se vor duce până în pânzele albe”, susţin reprezentanţi Asociaţiei, având în vedere că este vorba despre contracte foarte mari.
„CFR Infrastructura a desemnat Asocierea Alsim Alarko-Makiol Insaat (Turcia) drept câştigătoare a licitaţiei privind reconstrucţia secţiunii Apaţa-Caţa, parte din tronsonul Braşov-Sighişoara de pe Coridorul Feroviar Rin-Dunăre, cu suma de 2,85 miliarde RON (fără TVA), adică 99,4% din costul estimat. Finanţarea este asigurată în proporţie de 81,74% din fonduri europene (prin CEF, Mecanismul pentru Interconectarea Europei) şi restul de la bugetul de stat. Lucrările sunt impresionante: din cei 28,1 km ai căii ferate, 12 km (43% din distanţă) vor fi străbătuţi prin două tuneluri (Ormeniş şi Homorod). Execuţia în teren ar trebui să dureze 48 de luni (termenul de pe hârtie), iar garanţia este de 5 ani”, au scris, pe Facebook, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.
Potrivit acestora, cel mai probabil, cei de la Alstom (liderul consorţiului RailWorks) vor depune imediat contestaţie, mai ales că preţul oferit de ei este mai mic cu 27 milioane de euro faţă de cel al câştigătorului. „Şi în licitaţia capetelor sectorului Braşov-Sighişoara (85 km), Asocierea RailWorks a contestat şi a câştigat, în 20.12.2018, în urma deciziei definitive a Curţii de Apel Bucureşti (CAB). Aici instanţa a obligat CFR să reevalueze ofertele depuse de Alstom şi Strabag. După reevaluare se va emite un nou raport al procedurii şi, desigur, vom avea o nouă rundă de contestaţii!”, mai spus reprezentanţii Asociaţiei. Aceştia precizează că licitaţiile au fost lansate în 06.12.2016 (capetele segmentului Braşov-Sighişoara), respectiv 29.09.2017 (lotul Apaţa-Caţa). „Deznodământul, adică semnarea contractelor, este încă foarte departe, iar luptele crâncene se vor duce până în pânzele albe pentru cele două proiecte în valoare totală de 6 MILIARDE de lei!”, mai susţin reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.

+0 -1

Comentarii

Costea Ion

2019-01-28 11:55:33


Deci parandărătul este de cel puțin 27 milioane de euro. De aceea dă ciuma pesedoasă pomeni în neștire, care le va plăti tot populația, pentru aceste „afaceri” care le sunt de utilitate doar lor.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie