Un braşovean a populat Dunărea cu peste 185.000 de sturioni

Tudor Ionescu este unul dintre fondatorii Centrului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Sturioni, Habitate Acvatice şi Biodiversitate din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, pe care acum îl şi conduce. Deşi vine din vârful muntelui, cum îi place să spună, fiind de loc din Vama Buzăului, judeţul Braşov, tânărul a prins microbul pentru piscicultură de la un unchi de-al său.
„A fost nevoie de intensificarea cercetărilor în mediul acvatic natural şi vorbim aici de speciile periclitate. Ne-am axat pe sturioni, dar nu numai. Sunt specii cu importanţă economică scăzută, dar cu importanţă biologică mare, cum ar fi păstrăvul de mare sau anghila”, ne explică cercetătorul.
În prezent, mai există doar patru din cele şase specii de sturioni (cegă, nisetru, morun, păstrugă), iar pentru salvarea lor este necesară monitorizarea atentă, eliminarea braconajului şi repopularea constantă a Dunării. „Noi ne gândim şi la o repopulare a Dunării cu cele două specii de sturioni dispărute, pentru că mai sunt habitate naturale în Europa, unde aceşti peşti există. E un plan pe termen lung, intervine şi problema genetică pentru că nu poţi cu doar câteva exemplare să faci primăvară, trebuie introduse mai multe exemplare pentru a avea o diversitate genetică, astfel încât să poţi crea un lot sălbatic viabil”, susţine Tudor. 

Recordurile speciei în România: 126 de ani, 888 de kilograme
Sturionii sunt o specie de peşti anadromă, care îşi petrec cea mai mare parte a vieţii în mare, dar migrează în râuri pentru reproducere. Cea mai spectaculoasă captură a unui sturion în România s-a înregistrat în 1886, pe braţul Sfântu Gheorghe, acesta cântărind 888 de kilograme, şi a fost consemnată de Grigore Antipa. Durata de viaţă a acestor peşti este foarte mare, de peste 80 de ani, fiind documentate şi cazuri în care au ajuns şi la 125 de ani.
„Cel mai longeviv exemplar confirmat şi cercetat avea 126 de ani. Trăiesc de multe ori mai mult decât oamenii şi încă nu s-a descoperit cel mai longeviv exemplar pentru a spune că peste acea vârstă nu se poate trece”, ne precizează Tudor. Cea mai mare captură din lume a unui sturion s-a realizat în 1926 pe râul Volga, fiind vorba de un exemplar de 1.820 de kilograme. Aceste exemplare sunt excepţii, ele fiind înregistrate în special când populaţia de sturioni scade.
Cea mai frumoasă specie de sturioni este păstruga, în special datorită aşa numitelor scuturi de pe spate în formă de stea.

Monitorizare continuă
Cercetătorul şi colegii săi de la centrul de cercetare monitorizează continuu sturionii din Dunăre. „Verificăm puii în perioada de reproducere prin pescuit ştiinţific. Îi pescuim şi apoi îi verificăm, după care îi eliberăm în Dunăre. Sturionii se reproduc în locuri mai speciale, cu adâncimi relativ mari şi unde fundul apei este pietros pentru că îşi depun icrele pe aceste pietre şi le protejează de prădători. Şi apa trebuie să aibă o viteză mare în locurile de reproducere, pentru a elimina riscul ca icrele să fie acoperite de nămol”, ne oferă cercetătorul alte detalii interesante despre ciclul de viaţă al sturionilor.