Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 05:45

Un dispozitiv de monitorizare cerebrală pentru copiii născuţi prematur din Braşov

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 14 decembrie 2016

Un monitor de oximetrie cerebrală în valoare de 18.000 de euro intră în dotarea Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea” din Braşov, donaţie făcută în cadrul campaniei derulate de organizaţia „Salvaţi Copiii”, pentru a reduce rata mortalităţii infantile, în continuare dramatică în România.
„Monitorul de oxigenare cerebrală primit cu ajutorul sponsorilor inimoşi monitorizează nivelul de oxigen al sângelui care ajunge la creier şi este foarte util în tratamentul nou-născuţilor cu afecţiuni cerebrale, dar şi digestive sau renale”, a declarat Dr. Olimpia Petrescu, şef Secţie Neonatologie Maternitatea Braşov.
Suma, strânsă de BCR într-un maraton al solidarităţii de o zi, înseamnă, pentru cele câteva sute de copii din Braşov care se nasc înainte de termen, o garanţie că ei vor putea să lupte pentru a ajunge mari, chiar dacă vin pe lume fragili, cântărind chiar şi sub un kilogram. „În România, copiii încă mor, pur şi simplu pentru că există maternităţi nepregătite să îi îngrijească pe prematuri. ţara noastră are una dintre cele mai sumbre statistici privind mortalitatea infantilă în Europa: o rată de 8 la 1000 de nou-născuţi vii în 2015, din cauze tratabile sau prevenibile. În demersul nostru avem parteneri care au înţeles că prin donaţiile pe care le fac salvează, la propriu, vieţi. Astăzi, datorăm această dotare angajaţilor BCR, cărora le mulţumim pentru sprijin şi sperăm să luptăm în continuare împreună, pentru vieţile copiilor noştri”, a spus Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.
„Banii au fost strânşi printr-un eveniment de Resurse Umane organizat de BCR chiar în Piaţa Sfatului din Braşov, prin care 120 de manageri şi-au pus în practică toate abilităţile lor. Managerii noştri au fost provocaţi să gestioneze pe viu, în mai puţin de 24 de ore, resurse, oameni, buget, pentru strângerea de fonduri în sprijinul comunităţii din Braşov, respectiv dotarea cu mobilier nou a două grădiniţe şi achiziţionarea acestui aparat medical pentru Maternitatea din Braşov. Suntem foarte mândri de ceea ce am realizat şi vom continua cu siguranţă acest tip de iniţiative”, a declarat Gabriela Râşnoveanu, şef Departament Resurse Umane Retail BCR.
Maternitatea din Braşov a avut un număr de 4.080 de naşteri în 2015, iar 371 de copii au fost îngrijiţi în compartimentul de terapie intensivă neonatală.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie