Un Prinţ la Brasov

Drumurile unirii românilor au trecut întotdeauna prin Braşov, pe aceleaşi căi pe care le cunoştea Mihai Viteazul, care i-a unit pe români după „pohta ce-a pohtit”, sau pe care le cunoşteau luptătorii unionişti care adunau la un loc doar Principatele Moldova şi Muntenia până la realizarea Unirii celei Mari.
Situarea Braşovului la întâlnirea drumurilor care duceau spre Moldova şi Muntenia a făcut ca personalităţile care se aflau în vâltoarea evenimentelor legate de unirea românilor să devină simboluri populare. Recenta sărbătoare a Unirii Principatelor este un prilej de popas sufletesc pentru a răsfoi în Şcheii Braşovului, în bogata arhivă a Bisericii „Sfântul Nicolae”, paginile documentelor acoperite de colbul istoriei desluşind simboluri braşovene generate de aceste evenimente.

În grădina protopopului din Şchei
Prezenţa lui Al. I. Cuza la Braşov este una din multiplele mărturii care au oferit, în timp, spectacolul bucuriei unioniste. Un prim popas al viitorului domn al Principatelor îl aflăm în condiţiile Revoluţiei paşoptiste, când, împreună cu „mai mulţi domni” veniţi de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, a fost găzduit de braşoveni. O placă comemorativă de pe str. Poarta Şchei nr. 3 imortalizează acest eveniment, consemnând că „aici a fost sediul Casinei Române, unde cu ocazia evenimentului Revoluţiei din 1848 au poposit personalităţi de frunte ale vieţii culturale şi sociale din Ţara Românească şi Moldova: Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Ion Eliade Rădulescu, Cristian Tell, Gheorghe Magheru...” ş.a.
Între ei, şi Alexandru Ioan Cuza, care, împreună cu ceilalţi invitaţi, a participat la „un prânz de cereaşe” de mai, în grădina protopopului Bonifatie Pitiş din Şchei, locul unde se năştea imnul „Deşteaptă-te române” prin prelucrarea cântecului „Din sânul maicii mele” de dascălul şi psaltul Bisericii „Sfântul Nicolae”, George Ucenescu, pe versurile întocmite cu această ocazie de poetul Andrei Mureşanu.
În aceeaşi lună, Cuza a fost martor şi colaborator la editarea, tot la Braşov, a celor două documente, devenite platforme revoluţionare: „În numele Moldovei, a omenirii şi a lui Dumnezeu” şi „Prinţipurile noastre pentru reformarea patriei", ambele formulate şi redactate de Vasile Alecsandri, împreună cu revoluţionarii moldoveni şi munteni prezenţi la Braşov. În această efervescenţă, poetul muntean Eliade Rădulescu a editat la Braşov „Expatriatul”, un cotidian de puternică trăire unionistă.

Susţinerea gimnaziului românesc din Şcheii Braşovului
Cuza a cunoscut atunci şi eforturile braşovenilor, şi toate demersurile făcute de aceştia către autorităţi pentru înfiinţarea gimnaziului de aici. Ca urmare, după urcarea pe tron, în urma memoriului făcut de braşoveni (protopopul Ion Popazu, ziaristul şi profesorul George Bariţiu ş.a.), Cuza a încuviinţat anual dania de 18.500 lei din partea Moldovei şi 15.750 din partea Munteniei (total, 500 galbeni), în baza cărora gimnaziul şi-a completat cursurile la opt clase, devenind "gimnaziu superior" recunoscut de autorităţi în 13 octombrie 1860.
Prezentând domnitorului memoriul braşovenilor, Ion Maiorescu (căsătorit la Braşov, în 1837, cu sora protopopului Ioan Popazu) ţinea să adauge: „Recomandându-vă cu toată căldura această petiţiune, subscrisul îşi ia libertatea de a vă ruga ca să nu perdeţi din vedere că Braşovul, după poziţia sa geografică şi prin comerciul levantin susţinut de secoli prin negustorii români de acolo, a fost totdeauna punctul prin care s-a menţinut oarecari raporturi de unire între românii din Transilvania şi între Principate şi că literatura română şi-a luat începutul său în Braşov, de unde cam pe la anul 1560 încoace din tipografia diaconului Coresie s-au răspândit prin Principate cele dintâi cărţi tipărite în limba română".
Se mai păstrează şi azi în Şchei stampa reprezentând imaginea gimnaziului, realizată de Ion Maiorescu la Viena, doar în 500 de exemplare, şi prezentată Principelui Cuza, alături de memoriul amintit. Sute de documente aflate tot aici redau implicaţiile pe care le-a avut această subvenţie în viaţa spirituală a Braşovului. Gestul lui Cuza a continuat o tradiţie familiară şcheienilor, care fuseseră sprijiniţi de domnii de peste munţi prin impresionante privilegii, mărturie fiind cele peste 80 de hrisoave domneşti aflate în arhiva bisericii din Şcheii Braşovului.

Versuri unioniste
Mai multe caiete folclorice ale timpului, realizate în manuscris de dascălii braşoveni, reproduc versuri închinate voievodului Principatelor Unite şi momentului istoric pe care acesta îl simboliza. Un caiet folcloric început de Bratul Baiul, cunoscutul dascăl zărneştean, fost elev al şcolii din Şchei, şi continuat de nepotul său, protopopul braşovean Bartolomeu Baiulescu, reproduce cele mai frumoase poezii patriotice ale timpului. Alături de „Ce e patria română” lansată pe Câmpia Blajului, în vâltoarea paşoptistă, de Ion Cavaler de Puşcariu şi „Limba română” a poetului George Sion, aflăm şi „Hora Unirii” a lui Alecsandri, copiată de dascălul braşovean în februarie 1859, deci la foarte puţin timp după ce aceasta a fost lansată de Matei Millo, pe muzica lui Ioan Wachman, în premieră, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti cu ocazia numirii lui Cuza ca Domn al Principatelor, la 24 ianuarie 1859. Imnul este continuat de o „Horă” închinată „Prinţului românilor din 1859 Cuza Alexandrui Ioan I”, dar şi de alte texte unioniste de mare popularitate. Nu poate fi lipsită de semnificaţie parabola în versuri, intitulată „Plapoma de la gerul Bobotezei", cu referire evidentă la ziua de 5 ianuarie a alegerii lui Cuza, prin care, asemeni lui Moş Ion Roată, cântăreţul anonim îşi mărturiseşte teama ca Unirea Principatelor să nu fie furată de cei care "vor trage plapoma asupra lor".
Un alt manuscris inedit este semnat de dascălul braşovean Dumitru Oprea în aceeaşi perioadă a Unirii Principatelor. Cunoscuta „Horă a Unirii” poartă aici titlul „Versul naţional în privinţa împreunării Principatelor", iar cele câteva zeci de poezii unioniste au conţinut similar, ceea ce conferă încă o dată convingerea popularităţii de care se bucura evenimentul Unirii Principatelor în Transilvania.

„În drum spre exil…”
În aceeaşi aureolă legendară se păstrează şi ultimul popas braşovean al lui Cuza, după detronarea sa. Braşoveanul Th. Mateescu, pe una din filele de forzaţ ale unei cărţi vechi din Schei (C.V. 325) consemna în grafie chirilică: „1866 februarie 11. Ieram în Bucureşti, plecând de la moşia Valmuci, Valta Magra, unde ieram arendaş, ţiind şi pădurea Ţovaratu cu D. Noici, ctitoria ce o luasem pe cinci ani cu 8.000 de galbeni şi mergând la Bucureşti am văzut căderea prinţului Cuzia, cuprinzându-l noaptea pe la 5 ore D. maior Lana (n.n., Lamy), care în urmă a devenit generalu şi l-a răpus arestu a-şi da socoteală ca să afle că are datorie de 700 milioane lei - când în urmă Camera a proclamat de prinţu (pentru) amândouă Prinţipatele pe Filip I., fratele regelui Belgiei. s.s. Th. Mateescu".
La câteva zile, Cuza, însoţit de prinţesa Maria Obrenovici a Serbiei, se găsea la Braşov, găzduit fiind de braşoveni în hotelul local (str. Lungă nr. l). Placa de pe faţada clădirii fostului hotel mai păstrează încă informaţia, făcută din păcate în termenii regretabili ai timpurilor nu de mult apuse: „În această casă a locuit între 20 februarie şi 4 martie 1866, în drum spre exil... Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Unite.
Să-i cinstim şi nou memoria cum se cuvine, pentru toate cele ce le-a înfăptuit, ca astăzi sa ne numim Români în România.
(Ziarul Lumina, „Legăturile domnitorului Al. I. Cuza cu Braşovul”)