Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 21:13

Un week-end al vibraţiilor muzicale, în cele mai neaşteptate locuri

Autor:

Publicat la 09 iunie 2017

Un week-end al vibraţiilor muzicale, în cele mai neaşteptate locuri

Vineri, 9 iunie, de la ora 20.00, Vlad Maistorovici (vioară), directorul festivalului, alături de Sinfomia Cymru dau primul „Impuls” celei de-a treia ediţii a vibrate!festival, la Biserica Romano-Catolică Sf. Petru şi Pavel. Programul va fi o surpriză pentru braşoveni, căci, pe lângă Serenada pentru orchestră de coarde op. 20 – Elgar, şi Trei Cântece Galeze pentru orchestră – Watkins, va fi interpretat şi Codex Brassoviensis, un montaj după fragmente din manuscrise neterminate de Daniel Croner, Johannes Kittel şi alţi compozitori activi în secolul al XVIII-lea în Braşov – Kronstadt, pentru orchestră şi coarde, semnat de Dan Dediu. Programul se va încheia cu Concerto Grosso Nr. 1 pentru orchestră de coarde cu pian obbligato – Bloch. Înainte de spectacol, însă, sunteţi aşteptaţi să vedeţi expoziţia Muzeului Naţional George Enescu, dedicată lui Dinu Lipatti - „Lipatti 100”, la Coresi Shopping Resort, care va rămâne deschisă publicului până în 18 iunie.

Şi pentru că vibrate!festival este un eveniment creat de tineri, pentru tineri, sâmbătă, de la ora 15.30, în sala Mică de la Sala Patria sunteţi aşteptaţi să-i vedeţi performând pe unul dintre "muzicienii în devenire" de la Liceul de Muzică „George Enescu” din București, pe frumosul pian pus la dispoziţie de Kawai. Concerte ale tinerilor muzicieni vor mai avea loc si duminică, de la aceeaşi oră.

Sâmbătă, 10 iunie, de la ora 19.00, cel mai titrat compozitor în Marea Britanie şi nu numai, Mark Anthony Turnage, este invitatul vibrate!festival, într-un concert-eveniment, la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania, în care va fi şi aniversat, cu ocazia zilei sale de naştere. De la ora 19.00 invitaţii vor putea intra în dialog cu compozitorul britanic ce mai apoi va oferi şansa unei prime audiţii mondiale a piesei Twisted Blues with Twisted Ballad pentru cvartet de coarde, bazat pe Led Zeppelin, Six Pint-Sized Pieces pentru vioară și pian. De altfel, întreg programul cuprinde compoziţii semnate de el, interpretate de Sinfonia Cymru (Eva Thorarinsdottir, vioară, Rick Gore, vioară, Cassi Hammilton, vioară, Joseph Fisher, violă, Joseph Griffin, violă, Steffan Morris, violoncel, Daniel Benn, violoncel, Dinna Duisen, pian), Vlad Maistorovici (vioară) şi Diana Ionescu (pian), director artistic al festivalului. Tot la Centrul Multicultural vă puteţi bucura de expoziţia (cu texte) semnată de George Roşu - „Studiu pentru clape şi capcane”.

Duminică începeţi ziua cu masterclass-ul ţinut de Mark Anthony Turnage. O lecţie despre compoziţie, ce începe de la ora 11.00, la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania, la care publicul poate asista. Seara, nu pierdeţi ineditul concert de pe zgura de la Tenis Arena, de la ora 19.00. Va fi o experienţă inedită, oferită de duetul maestru-ucenic. Valeriy Sokolov (vioară) şi Izabella Dicu – violoncelista braşoveană ce anul trecut a luat lecţii de la Valeriy. Îi veţi mai putea urmări pe Sinfonia Cymru, Vlad Maistorovici (vioară şi dirijor), Eva Thorarinsdottir (vioară), Paul Cristian (spinetă). În cadrul concertului între piese vor fi scurte game-uri demonstrative de tenis.

La toate concertele, elevii şi persoanele cu dizabilităţi, vor avea intrarea gratuită. Biletele pentru concerte, care costă între 20 și 50 de lei, se pot achiziţiona de la Librăria Şt.O.Iosif sau online, de pe bilet.ro sau la fața locului, înainte de eveniment.

 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie