Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 06:18

Viorica Dăncilă, în Parlamentul European: Nu am venit ca să dau socoteală!

Autor:

Publicat la 04 octombrie 2018

Liviu Dragnea a felicitat-o pentru felul în care a apărat imaginea României

Viorica Dăncilă, în Parlamentul European: Nu am venit ca să dau socoteală!

Premierul Viorica Dăncilă a respins miercuri, în plenul Parlamentului European, acuzaţiile prim vicepreşedintelui Comisiei Europene Frans Timmermans, care consideră că în România, lucrurile merg înapoi şi cere investigarea protocoalelor SRI şi a influenţei acestora în sentinţele din ultimii ani. „Nu am venit aici să dau socoteală,” a precizat răspicat Dăncilă, care a solicitat tratarea cu respect a României şi a acuzat europarlamentarii Opoziţiei că îşi dezinformează colegii de la Strasbourg.
„Vă spun de la început că nu am venit aici să dau socoteală. Am venit pentru că vă respect şi preţuiesc", a afirmat premierul român, care a avut la dispoziţie doar 5 minute pentru a răspunde acuzaţiilor.
„Încep cu o întrebare: pentru cine vrem să construim un sistem de justiţie viabil? Trebuie să facem o justiţie corectă pentru cetăţeni. De la cetăţeni trebuie să înceapă orice discuţie (...) Justiţia trebuie să fie garanţia că legile şi libertăţile sunt respectate", a adăugat Viorica Dăncilă.
Premierul României a criticat apoi în termeni duri rapoartele MCV. „În ce fel au apărat rapoartele MCV? Nu am văzut nimic despre încălcarea drepturilor omului, despre protocoalele secrete. În baza protocoalelor, milioane de români s-au aflat sub monitorizarea serviciilor secrete în numele luptei anticorupţie. Au fost falsificate transcrieri de convorbiri. Există hotărâri juridice care arată cum s-au falsificat probe, cum au fost ameninţaţi martorii. Nimic despre acestea în rapoartele MCV. Cine a redactat rapoartele MCV şi cine a ignorat aceste realităţi grave?", a mai spus Viorica Dăncilă, pe un ton care a vrut să pară dur. „Acest mecanism (MCV) şi-a ratat menirea. Dacă suntem sinceri, de la aceste abuzuri grave trebuie să începem", a subliniat premierul.
„Comisia de la Veneţia spunea că în sistemul sovietic Parchetul a reprezentat un mijloc de a controla puterea judecătorească. În România, mii de magistraţi au dosare contrafăcute prin care sunt controlaţi să dea decizii în afara sălii de judecată.
Noile legi ale justiţiei le redau judecătorilor independenţa. Vom ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia. Azi v-am informat pe toţi, oficial, despre abuzurile din România. De acum nu se mai pot ignora aceste lucruri. Nu se mai poate vorbi despre România fără să fie luate în calcul şi aceste lucruri”
, a conchis Dăncilă.

Macovei, arătată cu degetul
Ea a acuzat-o direct pe Monica Macovei că dezinformează colegii din Parlamentul European. „Mi-am dat seama că există multă dezinformare. Nu îi acuz pe cei care au spus aceste lucruri, ci pe cei care stau în spatele dezinformării. Vreau un dialog constructiv pentru România şi UE. Doamna Macovei, ştiu despre dezinformările dumneavoastră. Acest guvern pe care îl criticaţi a dus la o creştere a nivelului de trai. Nu vă face cinste să aduceţi politica internă în PE. E o lipsă de respect faţă de poporul român”.

Laude din ţară
Liviu Dragnea a felicitat-o, imediat după discurs, pentru felul în care a prezentat poziţia Guvernului la Parlamentul European. „Vreau să o felicit cu toată forţa pentru prestaţia de azi, pentru demnitatea cu care a apărat poziţia României şi imaginea României în Parlamentul European. Cred că ceea ce e important să se întâmple este să se construiască un dialog, dar nu într-o singură direcţie, trebuie ascultate argumentele fiecărei ţări. Nu cred că trebuie date sentinţe pentru că există o campanie mai bună de manipulare sau mai agresivă dintr-o anumită parte”, a spus Dragnea.
Șeful PSD a vorbit şi despre faptul că prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans a susţinut că în rândul oficialilor europeni există îngrijorări cu privire la situaţia din România. „Eu sunt convins că dacă domnul Timmermans va fi în continuare deschis la dialog, o să constate că România merge pe direcţia bună, nu greşită. Eu am văzut că s-a discutat foarte clar ca nu se pune problema să se declanşeze activarea articolului 7 pentru România. Modul în care începe să se vadă o dublă măsură nu este foarte corect, pentru că şi românii sunt cetăţeni europeni”, a mai spus Liviu Dragnea.

Critici în direct, la Strasbourg
În şedinţa de ieri, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans a acuzat Parlamentul României nu a dat semne că răspunde recomandărilor primite în ceea ce priveşte modificarea legilor justiţiei. „Ultima dată am discutat statul de drept în februarie. Suntem cu toţii conştienţi că iniţiativele autorităţilor române, reformele legilor justiţiei şi codurile penale au adus multe îngrijorări în UE. Foarte multe ar putea submina justiţia. Acestea sunt îngrijorări pe care Comisia le împărtăşeşte. CE are o abordare clinică şi nepărtinitoare. În ceea ce priveşte legile justiţiei, cele trei legi definesc organizarea judiciară, a CSM şi statutul magistraţilor. Aceste legi au fost contestate de mai multe ori la CCR. Consiliul European, prin GRECO, a adoptat un raport, dar şi raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia a fost extrem de critic la adresa modificărilor. Ştiu că PE va fi extrem de atent la aviz. Însă Parlamentul României nu a dat semn că răspunde la acest avize şi semnale", a declarat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a atras atenţia că situaţia s-a deteriorat. „Veţi vedea şi în noiembrie ce s-a scris în MCV, faţă de ianuarie 2018. Situaţia s-a deteriorat. Preşedintele Juncker şi cu mine am făcut declaraţii în care ne-am exprima îngrijorarea. În timp ce vom continua să urmărim obiectivele noastre pentru a avea un dialog cu autorităţile române, vreau să vă spun că vom vedea dacă există conflicte în ceea ce priveşte legile justiţiei şi combaterea corupţiei", a mai spus Timmermans. Acesta crede este nevoie de o investigaţie asupra protocoalelor secrete încheiate între SRI şi structuri din justiţie şi care au stat la baza multor anchete penale: „Climatul s-a deteriorat din cauza protocoalelor secrete între serviciile secrete şi instituţii din justiţie. Cer autorităţilor române să lanseze o investigaţie asupra acestor protocoale. Cerem mai multe clarificări în legătură cu procesul specific în care trebuie să fie modificate aceste legi”.

+1 -2

Comentarii

Willy

2018-10-04 18:43:45


Las' ca ne dai noua, rapandula! Si acum ma ustura ochii!

Lazar

2018-10-04 10:14:29


Viorica nu da socoteala decat infractorului Dragnea.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie