Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 22:08

Vor să le ia aurul americanilor

Autor: Adina CHIRVASĂ

Publicat la 20 aprilie 2016

O echipă formată din patru elevi de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” este pregătită să-şi treacă în palmares o victorie la ACSL, ce va avea loc în mai. Un palmares la care pot contribui şi braşovenii. Copiii vor face toată treaba, însă cei care vor, pot să-i sprijine financiar pentru că mai au nevoie de 3.000 de dolari să-şi îndeplinească scopul

Vor să le ia aurul americanilor

Alexandru Bumbu, Octavian Maradin, Paul Ciobanu şi Răzvan Roatiş - elevi în clasele a XI-a, alături de profesorul coordonator de informatică Adrian Modrişan. Ei alcătuiesc echipa de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” ce va participa la concursul internaţional de informatică ACSL (American Computer Science League), faza finală - „All Star”, din Nashua, New Hampshire, SUA, în perioada 22-31 mai. O echipă care are deja stabilit ţelul final - să ajungă pe podium. „Noi mergem pentru primul loc. Totul este nou, încă nu ştim la ce să ne aşteptăm, dar asta ne dorim”, spune, încrezător, Octavian. „Rezultatele de până acum ne arată că avem şanse foarte mari”, completează Paul.
Sunt cu atât mai determinaţi să deschidă podiumul laureaţilor, cu cât concurenţa va fi una acerbă. „În concursul ACSL, ei concurează împotriva a 250 de licee din Statele Unite ale Americii, Canada şi Europa”, subliniază profesorul coordonator, Adrian Modrişan.



Provocare: un singur calculator, trei ore, patru probleme
Colegiul „Andrei Şaguna” participă în fiecare an la acest concurs, începând din anul 2002, mereu întorcându-se cu premii. Anul acesta este pentru a 15-a oară când se pregătesc să ducă numele colegiului lor şi al Braşovului peste Ocean. Competiţia informaticienilor de top din licee începe pe internet şi se desfăşoară în patru etape. „Ca şi în anii precedenţi, la începutul anului şcolar în curs, mai precis în luna septembrie 2015, colegiul nostru a primit din partea ACSL (American Computer Science League) invitaţia de a participa la concursul internaţional de programare organizat de această fundaţie. Au fost, iniţial, aproape 40 de elevi din toate clasele cu profil de Matematică-Informatică care s-au înscris. Sunt patru etape de calificări, diferite ca tematică, dar şi dificultate. Subiectele sunt primite prin Internet, concursul este organizat în şcoală, iar evaluarea rezultatelor elevilor se face după o procedură bine stabilită, rezultatele fiind trimise tot prin Internet coordonatorilor acestui concurs. În urma celor patru etape, ei sunt cei care s-au calificat, cu un punctaj foarte bun 118, din 120 de puncte posibile”, a detaliat prof. Adrian Modrişan.
Faza finală, însă va fi mult mai grea. Echipa va avea de rezolvat patru probleme în trei ore. Nu fiecare la calculatorul lui, ci toţi pe acelaşi computer. „Această ultimă fază a concursului are un grad de dificultate ridicat faţă de etapele anterioare, fiind, practic, o adevărată piatră de încercare. Problemele le vor primi pe un singur calculator şi toată echipa trebuie să lucreze în cele trei ore, un timp scurt, dar acesta este concursul. Ei trebuie să lucreze în echipă, să îşi negocieze problemele între ei”, subliniază profesorul.

„Vrem să vedem cum abordează informatica alte ţări”
Partea cu lucrul în echipă, deja, elevii au învăţat-o. Chiar dacă provin din două clase diferite (XI A şi XI B), au învăţat să îl asculte pe celălalt şi să pună în practică rodul muncii lor. „Prima chestie pe care o învăţăm este să lucrăm în echipă. Nu există niciun concurs de informatică în România în care să se lucreze în acest mod şi nici în şcoală nu prea suntem obişnuiţi să lucrăm aşa”, explică Octavian.
Un alt câştig pe care îl văd tinerii în acest concurs este „modul de a vedea cum abordează alţii informatica, pentru că în mod sigur sunt abordări diferite, având în vedere că sunt şi sisteme de învăţământ diferite”, după cum crede Alexandru.
Şi, desigur, o victorie în palmaresul lor înseamnă o şansă în plus în viitor, în orice facultate pe care vor decide să o urmeze.

Sfatul lor pentru colegii care vor să le calce pe urme: munca bate totul
Însă, până să ajungă acolo, a fost nevoie de multă muncă. „Tot ce s-a lucrat, antrenamente au fost în afara orelor de curs. Ne-am întâlnit inclusiv sâmbăta şi lucram câte trei ore. Ei chiar au lucrat mult”, a amintit profesorul.
Pentru cei care vor să le calce pe urme, şaguniştii au un singur sfat - „munca bate orice”. „Este foarte important, cred eu, să aibă visul în faţă, să ştie pentru ce lucrează. Şi eu am avut momente în care poate aş fi ales să fac altceva, dar acum, privind în urmă, satisfacţia este foarte mare”, mai spune Octavian.
Pe lângă muncă  susţinută, este nevoie şi de creativitate, spun elevii. „Ca să ai rezultate bune în diverse competiţii naţionale sau olimpiade, sunt nişte algoritmi pe care trebuie să-i aplici. Îi ştii, ai rezolvat problema, nu-i ştii, asta e. În schimb, la ACSL nu trebuie să ştii o anumită reţetă ca să rezolvi problema. Este nevoie de o gândire creativă”, explică Paul.

Trei elevi ar vrea să rămână în ţară
Ca orice alt şagunist, pe lângă concursurile la care participă, îşi păstrează vii şi hobbyurile. Octavian spune că face parte din două ONG-uri în care se implică activ şi îi place să facă sport. Lui Alexandru, pe lângă partea realistă, îi place şi latura creativă, ascultă muzică, mai construieşte machete şi practică în special sporturi de iarnă. Pentru Paul, pasiunea principală este informatica, dar apreciază şi creativitatea şi îi place arta, în general. Răzvan este pasionat de snooker, pe care l-a şi practicat timp de cinci ani. Acum joacă tenis. Îi mai plac plimbările pe bicicletă, muzica, fotografia.
Cât despre planurile de viitor, în centru stă informatica. Octavian vrea să studieze în străinătate, în mod sigur. Paul încă nu e decis dacă vrea studii în ţară sau în străinătate. Alexandru şi Răzvan optează pentru studiile în ţară.  

Mai au nevoie de 3.000 de dolari
Pentru a participa la această competiţie, echipa mai are nevoie de 3.000 de dolari. „Noi deja am avem acoperit costul biletelor, dar mai avem nevoie de bani în plus, pentru a ne acoperi cheltuielile legate de cazare, masă etc. Practic, pentru fiecare ar fi fost nevoie de un cost total de 1.000 de euro, dar o parte din bani îi avem. O victorie la Nashua va da încredere unor adolescenţi români, este un mic pas pentru ţară, nu suficient, dar necesar pentru crearea statutului de putere în domenii de vârf, este un mod onorabil de a atrage atenţia asupra noastră şi de a participa la acţiuni importante ce au loc pe plan mondial, de fapt de a ne pregăti într-un mod înţelept viitorul”, a detaliat profesorul de informatică.
Cei care voi să-i ajute pe tinerii informaticieni pot face donaţii în contul bancar al Asociaţiei de Părinţi „Ioan Popazul” ai elevilor Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”, Braşov: RO47 RNCB 0056 0731 8702 0001, deschis la Banca Comercială Română SA, Agenţia Piaţa Sfatului, Braşov, cu specificaţia „Pentru concursul ACSL”.

Palmares recent ACSL
LOCUL 1
2007 – Houston,
2011 – New Haven,
2013 – Raleigh,
2014 – Cherry Creek
LOCUL 2
2006 – Cincinatti,
2008 – Baltimore
LOCUL 3
2010 – Robesonia

+4 -2

Comentarii

Stan Andrei

2016-04-23 22:21:30


BAIIIIIIIII, HIBIGI. ZI TU MIE UN TABLOU DE MONE DACA ITI PLACE ASA MULT ARTA, GOLANULE.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie