Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 00:31

Zona Metropolitană Braşov se va dezvolta cu ajutorul unor „coaliţii de creştere”

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 23 ianuarie 2019

Anunţul a fost făcut în timpul unei şedinţe de lucru cu specialiştii Băncii Mondiale

Zona Metropolitană Braşov se va dezvolta cu ajutorul unor „coaliţii de creştere”

Echipa de consultanţi a Băncii Mondiale, instituţie care asigură asistenţă tehnică pentru dezvoltarea Zonei Metropolitane Braşov, au venit marţi la Braşov, unde au avut o întâlnire cu reprezentanţi din Primăria Braşov, Consiliul Judeţean Braşov, primăriile din zona metropolitană, Agenţia Metropolitană Braşov, Asociaţia de Transport Metropolitan şi Agenţia de Dezvoltare Regională Centru.  
Discuţiile au vizat aspecte punctuale din procesul de elaborare a Masterplanului de dezvoltare economică şi urbană a zonei metropolitane Braşov, fiind deschise de o prezentare a raportului de activitate al echipei de consultanţă din partea Băncii Mondiale, din ultima perioadă. Potrivit reprezentanţilor Băncii Mondiale, studiul de regenerare urbană efectuat în cadrul procesului de pregătire a caietului de sarcini pentru strategia de regenerare urbană a Braşovului a ajuns exemplu de bună practică în regenerare urbană, iar studiul privind atractivitatea Braşovului - „Braşov - oraş magnet”- elaborat tot de echipa Băncii Mondiale a relevat faptul că peste 200.000 de români şi-ar dori să se mute la Braşov, pentru că apreciază nivelul calităţii vieţii, şi, în plus, aproximativ 35% dintre aceştia sunt tineri cu vârsta de până la 30 de ani, ceea ce creează o premisă a întineririi populaţiei Braşovului în următorii ani.
Procesul de elaborare a noului Plan Urbanistic General al Braşovului a fost de asemenea un punct important al discuţiilor, în contextul în care PUG-ul Braşovului trebuie corelat din punct de vedere al conectivităţii, accesibilităţii şi compatibilităţii funcţionale cu cele ale localităţilor din zona metropolitană, mai ales cele din vecinătatea imediată a Braşovului. Concret, trebuie să se ţină cont de asigurarea de funcţiuni urbane şi pentru localităţile din jurul Braşovului, pentru a se asigura dezvoltarea unitară a acestora pe termen lung. Totodată a fost extins grupul de lucru pentru elaborarea PUG-ului şi s-au stabilit şi atribuţii de monitorizare pentru perioada de după implementare a planului.

„Anul 2019 va fi un an plin”
Un alt aspect al discuţiilor s-a referit la competitivitatea Braşovului şi zonei metropolitane în contextul celorlalte oraşe şi regiuni de dezvoltare din România. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Braşov, „pentru creşterea competitivităţii, au fost create «coaliţii de creştere», care au drept scop atragerea de investitori şi companii din industrii de viitor, care pot oferi locuri de muncă bine plătite”. În cadrul acestor coaliţii, vor exista dezbateri, sub coordonarea Băncii Mondiale, între reprezentanţii administraţiilor publice din zona metropolitană şi mediul de afaceri, pentru a găsi cea mai bună cale de armonizare a intereselor ambelor părţi şi a stabili planuri clare de acţiune care să ducă la atragerea şi menţinerea investitorilor în Zona Metropolitană Braşov.
În contextul programului de consultanţă pe care îl avem în parteneriat cu Banca Mondială, s-au stabilit noi termene şi moduri de acţiune, iar anul 2019 va fi un an plin, în care agenda de lucru a tuturor celor implicaţi în acest proiect va fi foarte încărcată, cu atât mai mult cu cât elaborarea şi punerea în practică a strategiei de dezvoltare a Braşovului şi zonei metropolitane va pune un mare accent pe dezbateri publice în care vor fi implicate nu numai autorităţile locale, ci şi mediul de afaceri, mediul universitar , societatea civilă şi cetăţenii”, a declarat primarul George Scripcaru

 

+2 -0

Comentarii

Lazar

2019-01-23 08:06:20


Marii consultanti ai Bancii Mondiale sa ne spuna ce obiective s-au finalizat in Brasov cu ajutorul si finantarea lor ? Cand au de gand sa treaca la finantarea aeroportului,autostrazii,spitalului,salii polivalente si a transportului metropolitan ?

rammstein

2019-01-22 18:29:13


conducerea primariilor din codlea, sacele n-au fost ??....ce se mai aude cu transportul metropolitan pentru cele doua localitati?....

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie