|
|
|
|
|  |
|
|
 |  | Cel mai bun student ajunge la Isărescu | | | |
25 de studenți de la Facultatea de Științe Economice Brașov au fost selectați pentru un proiect BNR care are ca premiu o întrevedere privată cu guvernatorul Băncii Centrale și probabil o carieră deja asigurată
Studenții Universității „Transilvania”, de la Facultatea de Științe Economice vor intra în competiție cu alte câteva zeci de studenți din țară în proiectul de educație financiară inițiat de Banca Națională a României (BNR) „Zilele porților deschise pentru studenții economiști”, ediția 2010. Ieri, în Amfiteatrul de pe Colina Universității, a fost lansat oficial proiectul, când Napoleon Pop, membru al Consiliului de Administrație al BNR, a susținut conferința „Inflația în anul 2009. Necesitatea mixului de Politici Economice“.
Proiectul a fost demarat anul trecut, fiind un proiect pilot desfășurat în facultățile de științe economice din Timișoara, Iași, Cluj și București. Obiectivul proiectului este creșterea nivelului de cunoaștere și înțelegere, în mediul academic, a rolului și activității băncii centrale în economia românească, a aspectelor legate de funcționarea sistemului european al băncilor centrale și a elementelor de bază cu privire la strategia și mecanismele de politică monetară și stabilitate financiară. În acest an, primii care au intrat în proiect sunt 25 de studenți ai Facultății brașovene de la specializarea Finanțe-Bănci, selecționați dintre cei mai buni. Proiectul se va desfășura pe parcursul acestui an școlar, în competiție urmând să intre studenți de la alte 11 universități din țară.
În acest proiect, studenții vor participa la mai multe dezbateri ținute de specialiști ai BNR, iar la final vor primi o tematică și bibliografie pe baza cărora vor trebui să elaboreze o serie de articole și eseuri pe teme economice și bancare. Cel mai bun articol sau eseu îi va asigura autorului o întrevedere cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu (foto), precum și un mare plus în CV. „Acest proiect este o onoare pentru noi. Suntem a cincea facultate din țară care intră în acest proiect al BNR, anul trecut au fost numai facultățile din cele mai importante patru centre universitare, iar anul acesta suntem prima pe care cei din BNR au luat-o în calcul. Este un proiect interesant pentru că cei 25 de studenți, care au fost selecționați pentru a participa la proiect, din zona Finanțe Bănci, vor putea să concureze cu studenții din România. Câștigătorul va putea să-și expună eseul pe pagina oficială a BNR, va avea o întrevedere privată cu guvernatorul BNR și probabil o carieră. Alegerea noastră în acest proiect este o recunoaștere a faptului că facultatea noastră este printre primele cinci ca valoare și cred că e o mândrie pentru toți brașovenii. Pe de altă parte, acest proiect înseamnă pentru participanți foarte multe șanse, oportunități extraordinare. Chiar dacă anul acesta sistemul bancar mai are de suferit de pe urma crizei, eu consider că odată cu relansarea economiei, sistemul bancar va reveni”, a declarat, ieri, Gabriel Brătucu (foto medalion), decan al Facultății de Științe Economice, din cadrul Universității „Transilvania” Brașov. |
 | | | | |
| Autor: Adina CHIRVASĂ |
Data: 06 mar 2010 |
|
 | | |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
|
|
|
|
 |
|  | | | | | |
| 1 USD | | 3,3335 RON | | 1 EURO | | 4,2636 RON | | 1 LS | | 5,1285 RON | | 1 gr. aur | | 134,0117 RON |
|
|
|
 | | |
| |
 |
|
|
 |
|  | | | | | |
|
2010, tot ca 2009?
|
|
|
 |
| |
| |
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
 |
|
|
|
|