leasing@afiparkbrasov.ro leasing@afiparkbrasov.ro

Curs BNR

1 EUR = 4.6975 RON

1 USD = 4.1192 RON

1 GBP = 5.3305 RON

1 XAU = 170.2283 RON

1 AED = 1.1214 RON

1 AUD = 2.9602 RON

1 BGN = 2.4018 RON

1 BRL = 1.0983 RON

1 CAD = 3.1066 RON

1 CHF = 4.1441 RON

1 CNY = 0.6079 RON

1 CZK = 0.1837 RON

1 DKK = 0.6293 RON

1 EGP = 0.2302 RON

1 HUF = 1.4745 RON

1 INR = 0.0579 RON

1 JPY = 3.7645 RON

1 KRW = 0.3669 RON

1 MDL = 0.2402 RON

1 MXN = 0.2160 RON

1 NOK = 0.4829 RON

1 NZD = 2.7866 RON

1 PLN = 1.0943 RON

1 RSD = 0.0397 RON

1 RUB = 0.0620 RON

1 SEK = 0.4579 RON

1 TRY = 0.7696 RON

1 UAH = 0.1472 RON

1 XDR = 5.7408 RON

1 ZAR = 0.2981 RON

Editia 6930 - 22 mar 11:29

Braşovul va avea „aeroportul viitorului”

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 26 februarie 2019

Două premiere pentru România. Obiectivul va fi supravegheat dintr-un turn virtual, iar operatorul privat ar putea apela la dirijarea de la distanţă a traficului aerian

Braşovul va avea „aeroportul viitorului”

Consiliul Judeţean Braşov a organizat ieri un eveniment în care a prezentat stadiul proiectului aeroportului, la care au participat şi edilii din judeţul Covasna, respectiv preşedintele Consiliului Judeţean, Tamas Sandor, şi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, având în vedere că aceştia au jucat un rol important în obţinerea unei finanţări de la bugetul de stat pentru acest obiectiv de investiţii.
Tot ieri, a fost organizată şi o vizită la aeroport.
Ideea principală a reprezentanţilor administraţiei judeţene este că la Braşov se va construi un „aeroport al viitorului”, care ţine cont de toate tendinţele europene. În premieră pentru România, aeroportul va avea un turn virtual şi, ca o a doua premieră, va fi concesionat unui operator privat.



„Având în vedere că sunt persoane sceptice, care consideră că lucrările nu vor fi gata până în anul 2020...”
„Sunt o serie de demersuri ce se fac în acest sens şi, având în vedere că sunt persoane sceptice, care consideră că lucrările nu vor fi gata până în anul 2020, am considerat de cuviinţă să prezentăm toate etapele acestui proiect, de la investiţiile în infrastructură, la procedurile de autorizare”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, înainte de a fi prezentate detaliile proiectului.
Reprezentantul administraţiei judeţene a precizat că până acum a fost finalizată pista de aterizare decolare, cu o lungime de 2.843 m, lucrările fiind terminate în anul 2014.
De asemenea, anul trecut a fost realizată calea de rulare şi zona de staţionare a aeronavelor, ceea ce înseamnă 30.000 mp. Aici pot fi parcate trei aeronave de tip Boeing 747 la o oră de vârf. „Anul acesta vom începe lucrările la 9 obiective, printre care gospodărire ape, post control acces, drumuri perimetrale, reţele interioare de apă – canalizare, remiză PSI, platformă antisuflu, care sunt acum în etapa de proiectare”, a explicat Veştea.
Totodată, acesta a amintit că a fost lansată licitaţia pentru construirea terminalului, procedura fiind în etapa de evaluare a ofertelor. „Urmează să scoatem la licitaţie realizarea balizajului şi a unui drum perimetral. Nu în ultimul rând, mai trebuie reglementată situaţia cu turnul virtual, care este tot în procedură în derulare. Acestea sunt nişte lucrări care ţin de partea de infrastructură”.



În paralel, certificarea
În paralel cu derularea lucrărilor, se merge cu certificarea aeroportului. „Avem în procedura de achiziţie cumpărarea a două autospeciale pentru PSI şi două maşini pentru deszăpezire şi degivrare (dezgheţare, n.r.) a pistei. Am început această procedură mai devreme, pentru că furnizorul trebuie să pregătească din timp aceste  vehicule. La mijlocul anului viitor vom avea aceste autospeciale”, a continuat Adrian Veştea.
Acesta a mai spus că realizarea aeroportului în 2020 depinde foarte mult de modul în care se derulează procedurile: „Sunt paşi pe care îi parcurgem, sunt proceduri ce trebuie derulate. Am început din timp procedurile de achiziţie, în caietele de sarcini sunt prezentate toate detaliile.”

„Va fi unul frumos, elegant, spaţios şi va avea personalitate”
Responsabilul cu autorizarea Aeroportului Braşov, Jakab Barna, a precizat că „aeroportul viitorului” va fi unul frumos, elegant, spaţios şi va avea personalitate.
El a prezentat direcţiile de acţiune în ceea ce priveşte proiectul aeroportului, respectiv investiţiile, organizarea şi dimensiunea comercială.
În ceea ce priveşte terminalul, Barna a afirmat că acesta va fi construit respectând toate trendurile europene în domeniu. „Va avea o suprafaţă de 11.700 mp şi este configurat astfel încât să permită extinderea ulterioară. Conform tendinţelor europene, 40% din veniturile totale ale aeroporturilor sunt venituri non-aeronautice, iar din acest procent de 40%, 58% din venituri provin din activităţi economice. Când vin, turiştii vor să cheltuie bani. De altfel, din veniturile totale ale unui aeroport, aproximativ 20% sunt generate de magazinele de tip Duty Free”.

Aeronavele şi maşinile, identificate cu ajutorul realităţii augumentate
O altă componentă importantă a viitorului aeroport este infrastructura de navigaţie, care include elementele de supraveghere, comunicare şi turnul de control. „Noi luăm în calcul realizarea unui turn de control virtual, ceea ce ar reprezenta o premieră pentru România. Ce înseamnă un astfel de turn? Este o cameră cu monitoare de mari dimensiuni, care oferă o vedere panoramică a aeroportului, cu ajutorul unor camere video instalate pe nişte stâlpi. Un astfel de turn foloseşte realitatea augumentată, permite identificarea tuturor factorilor de risc, inclusiv animalele sau dronele. De asemenea, prin acest sistem, prin intermediul unor etichete, operatorii vor putea vedea în timp real toate informaţiile despre aeronavele sau maşinile care intră în aeroport”, a explicat Barna.
Din punct de vedere aspectul financiar, acesta a afirmat că pentru realizarea unui turn virtual, costurile vor fi mai mici cu 50% decât cele pentru construirea unuia „clasic”.
În ceea ce priveşte dirijarea traficului, coordonatorul proiectului Aeroportului Braşov, Alexandru Anghel, a afirmat că este luată în considerare soluţia unui remote-tower, care presupune dirijarea de la distanţă a aeronavelor. „Acesta este o tendinţă care se manifestă în statele dezvoltate din Europa. De exemplu, traficul aerian de pe aeroportul din Leibzig este dirijat din Austria. Norvegia încearcă să comaseze 18 aeroporturi în două centre de trafic aerian. Suedia, face şi ea paşi în acest sens”, susţine Anghel. El a mai afirmat că realizarea unui turn virtual reduce cu 80% costurile cu investiţia şi cu 20% cheltuielile de exploatare.
Totodată, acesta a precizat că în cazul concesionării Aeroportului către un aeroport privat, acesta poate lua cea mai bună decizie în ceea ce priveşte serviciile de dirijare a traficului aerian: „Noi venim cu un concept nou de dirijare a traficului aerian. Acum, conform reglementărilor, de navigaţie se ocupă Romatsa, dar în cazul concesionării, operatorul privat poate apela la un operator de navigaţie în funcţie de calculele economice”.

Ce paşi vor fi făcuţi pentru ca aeroportul să devină funcţional
Jakab Barna a prezentat şi procedurile care mai trebuie parcurse pentru ca aeroportul de la Braşov să devină funcţional. În primul rând, va fi înfiinţată Regia Autonomă Aeroportul Braşov, care se va ocupa, în primă fază, de certificarea şi autorizarea obiectivului. De asemenea, va fi semnat şi un protocol cu Romatsa. „Autorizarea presupune parcurgerea mai multor paşi. Va fi nevoie de o autoevaluare, de un manual al aeroportului, de proceduri specifice. De asemenea, trebuie încheiate contracte cu furnizorii şi de achiziţionarea unor echipamente, cum este şi cazul autospecialelor pentru stingerea incendiilor”, a precizat Barna.

Concesionare în 12 luni?
În paralel cu lucrările de construcţie, administraţia judeţeană se pregăteşte să concesioneze Aeroportul Internaţional Braşov, care va fi primul din România operat în acest mod. Reprezentanţii  Consiliului Judeţean Braşov au precizat că această formă de administrare a aeroportului este cea mai avantajoasă, având în vedere că operatorul privat va veni cu companii aeriene şi agenţiile de turism. De asemenea, trebuie luat în calcul şi faptul că din anul 2023, nici un consiliu judeţean nu mai poate susţine activităţi comerciale, inclusiv aeroporturi.
În aceste condiţii, Consiliul Judeţean Braşov a pregătit şi strategia privind concesionarea aeroportului, paşii fiind prezentaţi de coordonatorul proiectului, Alexandru Anghel: „În primă etapă, trebuie selectat un consultant, după care se organizează licitaţia privind selectarea operatorului privat. Apoi se semnează contractul cu acesta, iar în ultimă fază are loc predarea managementului”. Acesta a  mai spus că pentru concesionarea aeroportului de la Belgrad a fost nevoie de 21 de luni. „Noi putem reduce perioada de concesionare. Pentru aeroportul de la Braşov, aceasta se va putea finaliza într-un interval cuprins între 12 luni şi 21 de luni”, a mai spus Anghel. Totodată, el a precizat că a luat legătura cu marii operatori din Europa, pentru a pregăti caietele de sarcini.

Încă 354 milioane de lei, pentru finalizarea aeroportului
Conform responsabilului de autorizare al Aeroportului Braşov, Jakab Barna, pentru finalizarea lucrărilor mai este nevoie de 354 milioane de lei, din care anul acesta este disponibilă suma de 258 milioane lei, din care 185 milioane lei din credite bancare, 50 milioane lei din excedentul bugetar pe anul 2018 şi 23 de milioane de lei de la bugetul de stat (10 milioane de lei obţinuţi de Consiliul Judeţean Covasna şi 13 milioane lei de parlamentarii PSD de Braşov). În ceea ce priveşte diferenţa de aproximativ 100 milioane de lei, acesta a precizat că după licitaţiile de lucrări, sumele ar putea scădea cu 10% - 12%, astfel că suma necesară va fi mai mică. „Ca surse de finanţare pentru anul viitor ar putea fi bugetul judeţului Braşov şi eventualele sume obţinute de la bugetul de stat. Totodată, trebuie să ţinem cont că prin realizarea turnului virtual, costurile vor scădea foarte mult”, a mai spus Jakab. Nu în ultimul rând, acesta a amintit că administraţia judeţeană va avea şi posibilitatea contractării unui credit, având în vedere că abia în anul 2023 va ajunge la gradul maxim de îndatorare.  

Uniunea Europeană ar putea acoperi mare parte din costurile aeroportului
Pentru finanţarea  lucrărilor la aeroport, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a amintit că se fac demersuri în vederea obţinerii banilor europeni. „Am avut o discuţie cu comisarul european Corina Creţu, care a precizat că există posibilitatea alocării banilor europeni prin Programul Operaţional Infrastructura Mare”. Detaliile au fost prezentate de Alexandru Anghel, care a precizat că banii europeni se vor putea acorda după finalizarea lucrărilor: „Prin Programul Operaţional Infrastructura Mare se pot aloca bani pentru finanţarea lucrărilor de infrastructură, cum sunt cele la piste, platforme, terminal. Pentru această categorie de lucrări, asistenţa nerambusabilă din partea Uniunii Europene, este de 75% din valoarea eligibilă. De asemenea, fonduri europene se pot acorda şi pentru echipamente de securitate şi siguranţă, iar pentru unele investiţii din acest domeniu, asistenţa nerambursabilă poate ajunge la 100%”.

Detalii aici:

„S-au încheiat 100 de ani de singurătate”

Comentarii

hohohohohoho

2019-03-09 17:38:25


Nu se deschide nimic in 2020, sunt povesti de doi lei inainte de alegeri. Stau doar in licitatii, dosare si evaluari. Autostrada sibiu - brasov cum se mai prezinta? Si aia era promisa pentru 2020. Nici un drum expres nu o sa fie.

Adytz

2019-02-26 19:49:24


Nu e adevărat că nu se mișcă. Am fost acolo într-o vizită cu facultatea în noiembrie și se lucra. Chiar sper că se va realiza acest aeroport. Nu înțeleg de ce nu se lasă orgoliile politice și să se pună umărul de toți politicienii,că dacă se va realiza nu se va cere carnetul de partid când te îmbarci.

Willy

2019-02-26 17:12:35


Vestea primar! Primar la primarie nu primar la puscarie. Care a mai fost pe Codlea stie la ce ma refer. :)

rammstein

2019-02-26 08:43:46


se pare ca virtual va fi si aeroportul !!!..totul se va petrece intr-o lume virtuala!!..asta da realizare !!...de la statul de drept,la statul paralel/perpendicular,acum la statul virtual.....!!!minitehnicus...aeromodele,fotomodele,octoberfest,slanafest,..

Brasovean

2019-02-26 06:08:43


povesti...acolo nu se mișcă nimic...am trecut zilele trecute.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotional