Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 23:08

Demolări cu scandal la Bod: Primarul s-a ascuns în birou, sătenilor le-a trimis poliţia, jandarmeria şi o flotă de buldo-excavatoare

Autor: Sorin ŢÎRCĂ, Iulian RINDER

Publicat la 22 mai 2018

Demolări cu scandal la Bod: Primarul s-a ascuns în birou, sătenilor le-a trimis poliţia, jandarmeria şi o flotă de buldo-excavatoare

Primarul din Bod, Sergiu Arsene, a intrat în conflict deschis cu cetăţenii din Colonie, după ce a trimis ieri buldo-excavatoarele să dărâme anexele unor blocuri din zonă. Deşi ar fi trebuit să anunţe cu minim 30 de zile înainte începerea demolărilor, Primăria Bod a pus afişele în data de 15 mai, iar 6 zile mai târziu utilajele erau la faţa locului, decise să treacă peste anexele blocurilor. Situaţia juridică a acestor construcţii este una cel puţin stranie: ele apar ca fiind în proprietatea Primăriei Bod, dar oamenii plătesc în fiecare an impozit pentru ele. Edilul şef şi-a motivat intervenţia printr-un proiect în care vrea să facă 47 de locuri de parcare, însă locatarii din zonă nu au nici măcar 10 autoturisme. Locatarii spun că mult mai necesară era canalizarea în zonă, mai ales că mulţi dintre ei au toaleta în curte – chiar anexele pe care primarul vrea să le dărâme. Oamenii sunt nemulţumiţi şi de faptul că nu toate clădirile din zonă urmează să fie dărâmate. Există un vecin mai înstărit care a scăpat de frenezia distructivă a edilului şef, deşi acesta din urmă a declarat în şedinţa de consiliu local că toate clădirile fără acte vor fi demolate.

 

 

Despre rădăcinile scandalului aţi putut citi în numerele precedente ale ziarului nostru, aşa că vă vom prezenta un rezumat, spus chiar de către unul dintre locatari. „Clădirile au aparţinut statului român. Ele au peste 90 de ani, iar anexele au fost construite odată cu blocurile. La începutul anilor '90, când au început privatizările, Fabrica de Zahăr, care deţinea atunci terenurile şi construcţiile, le-a vândut către locatari. Însă totul s-a făcut şmechereşte, cum s-a privatizat totul în România. Nu ne-au trecut în acte şi anexele, ci numai locuinţele, deşi anexele au aparţinut dintotdeauna de locuinţe. Cu toate acestea, aşa cum se poate vedea din acte, noi plătim impozit şi pe anexe”, a explicat bărbatul. Una dintre femeile care locuiesc în zonă şi-a exprimat şi ea nemulţumirea. „Legea spune că, dacă vrea să ne dărâme, trebuie să ne anunţe cu 30 de zile înainte. Vedeţi afişele lipite pe anexe, unde se spune că din 26 aprilie încep lucrările. Ar fi trebuit să ne anunţe din luna martie, dar ei au pus afişele abia în 15 mai iar azi (ieri, n.r.) ne-am trezit cu buldo-excavatoarele pregătite să dărâme anexele. Normal că ne-am revoltat, iar unul dintre utilaje a trecut peste piciorul unuia dintre oameni. Au chemat şi jandarmii, plătiţi din banii noştri să facă oare ce?”, se plânge femeia.
Oamenii l-au aşteptat pe primar să vină la faţa locului, aşa cum o făcea în campania electorală, însă acesta nu a apărut şi l-a trimis pe viceprimarul care nu a avut răspunsuri pentru locatarii nemulţumiţi. În schimb, în biroul său, Sergiu Arsene a găsit cu cale să explice ce doreşte pentru Colonia Bod. „Nu este un proiect doar pentru acea zonă, ci pentru întreaga Colonie. Toată Colonia Bod am regândit-o, deci este o sistematizare aproape de la zero, plecând de la faptul că de zeci de ani de zile nu s-a gândit aşa, ci să se mai pună o piatră sau mai ştiu eu. Am gândit sistematizarea cu o valoare mare cu tot ce înseamnă accese, parcări, străzi, zone verzi, trotuare şi aşa mai departe. Ca să gândim acest proiect mare de sistematizare a trebuit să ţinem cont de nişte normative şi anume de normativele anului 2018 – pentru că nu putem să lucrăm după regulile de acum 20-30 de ani – care ne impun anumite lăţimi de străzi, anumite zone de întoarcere, normative ISU care trebuie să asigure căi de acces către blocuri sau către instituţii. Şi acest proiect l-am mai gândit şi în ideea unei dezvoltări în următorii zece, douăzeci de ani”, a explicat edilul. Arsene spune că oamenii ştiau de proiectele sale încă de acum doi ani, când a devenit primar. În ce priveşte acţiunile din zona în care locatarii s-au arătat nemulţumiţi, Arsene spune că este vorba de o lucrare pe care ar fi dorit să o înceapă încă anul trecut, însă nu a mai apucat. „O parte din oameni înţeleg necesitatea de a avea canalizare, de a avea asfalt, de a avea zone verzi pentru copii şi de a trăi în nişte standarde normale pentru 2018, iar o altă parte care au acolo nişte construcţii – şi, într-adevăr, s-au obişnuit, poate, cu anumite lucruri – nu sunt de acord şi trec mai greu peste acest aspect”, a explicat primarul, care a explicat că la fel s-a întâmplat şi pe partea cealaltă a străzii, dar lucrurile s-au liniştit acum. În cazul oamenilor care au toaleta în curte, primarul spune că va aduce, temporar, toalete ecologice, până când locatarii respectivi îşi vor amenaja toalete în casă. Oamenii se plâng însă că şi aşa spaţiul în locuinţă este foarte mic, iar dacă îşi vor amenaja şi toalete în interior vor fi extrem de înghesuiţi.
Detalii în secțiunea „Fapt divers”, sub titlul „Prefectul Marian Rasaliu a impus spiritul legii la Bod după ce primarul Arsene a trimis buldozere, poliţişti şi jandarmi peste proprietăţile cetăţenilor”

 

+4 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie